Au venit 30 de oameni să îl bată, după ce i-a furat iubita unuia dintre ei. Trei prieteni ai victimei au avut aceeaşi soartă
30 contra patru, acesta a fost raportul agresori - victime, într-o bătaie de stradă din Prahova. Rudele răniţilor spun că violenţa dezlănţuită a fost o răzbunare pentru că un băiat a furat iubita altuia. Victime colaterale au fost şi prietenii lui, cu care se plimba când a fost atacat. Familiile celor bătuţi se tem că nu se va face dreptate. Agresorii ar avea legături cu poliţiştii care anchetează cazul.
De Bogdan Dinu la 21.06.2023, 19:33Scandalul a început puţin după miezul nopţii la Măgureni, în apropiere de Câmpina. Unul dintre agresori a venit cu ajutoare serioase - cel puţin 30 de prieteni, la fel de violenţi ca el. Victimele lor - patru tineri cu vârste între 16 şi 23 de ani. Mai mulţi martori ne-au trimis imagini pe site-ul nostru, la secţiunea Fii Observator! Cei patru tineri erau la câțiva pași de stația de autobuz, în momentul în care au fost încolțiți de agresori. Înarmați cu bâte, au început să îi lovească pe băieți până i-au băgat în spital. Mama unei victime a aflat că fiul ei este stâlcit în bătaie chiar de la fata din cauza căreia a început măcelul.
Agresorii ar avea legături cu poliţiştii care anchetează cazul
"Copilul meu a avut o prietenă, din cauza la o fată au ajuns să se omoare între ei. Au venit în Florești cinci mașini să-i omoare cu bătaia, mi i-a bătut pe ambii copii, au ajuns la spital. Am fost anunțată tot de prietena lui că vine să-l omoare în bătaie. Sunt mult mai mari, ăștia au de la 18 la 24-25", spune mama uneia dintre victime. "Au mai venit încă patru - cinci mașini. I-am văzut pe toți ca se dau jos din mașini cu bate, cu telescopice, cu ce au avut ei. N-am apucat nici sa fugim, nici nimic, am stat și am luat pumni, am luat picioare", a declarat una dintre victime.
După ce mama unei victime a sunat la poliţie, agenţii au început ancheta penală pentru loviri şi alte violenţe. Mulţi suspecți au fost aduși la audieri. Părinții victimelor spun că printre atacatori ar fi şi copiii unor polițiștilor din localitate. Agresorii şi familiile lor au decretat, însă, legea tăcerii. "Nu știu ce s-a întâmplat. Vremea e bună... Nu știu ce s-a întâmplat mai mult", a declarat tatăl unuia dintre agresori. Două dintre victime sunt încă la spital - au ajuns la camera de gardă cu coaste rupte, cucuie și dinți rupţi după bătaia pe care au încasat-o.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.