Horoscopul zilei de 7 octombrie 2018. Tentaţii amoroase şi o călătorie, drept recompensă
Horoscopul zilei 7 octombrie 2018. Tentaţiile amoroase dau târcoale în ultima zi din weekend, iar o călătorie visată demult e recompensa după o perioadă de eforturi susţinute.
De Redactia Observator la 07.10.2018, 08:54Horoscopul zilei 7 octombrie 2018. Tentaţiile amoroase dau târcoale în ultima zi din weekend, iar o călătorie visată demult e recompensa după o perioadă de eforturi susţinute.
Horoscop 7 octombrie 2018 Berbec
Berbecii se pot aştepta astăzi la câteva surprize demne de ţinut minte toată viaţa, iar starea de spirit va fi deosebit de bună.
Horoscop 7 octombrie 2018 Taur
Cea mai sensibilă parte a Taurilor este viaţa amoroasă. Cel mai important este să fie loiali şi să stea departe de tentaţii. Este posibil să fi găsit deja persoana potrivită dar, încă nu ştiu cum să o abordeze.
Horoscop 7 octombrie 2018 Gemeni
Dragi Gemeni, astăzi ţineţi cu tot dinadinsul să faceţi pe plac tuturor. Vă mai scapă şi o glumă care nu-şi are rostul dar este trecută cu vederea pentru că atunci când vine vorba de ajutor îl oferiţi din tot sufletul.
Horoscop 7 octombrie 2018 Rac
Racii sunt melancolici în prima parte a zilei, însă problemele apărute după prânz îi vor determina să-şi reintre în ritm şi să dea randament maxim.
Horoscop 7 octombrie 2018 Leu
Leii au gânduri de călătorie şi îşi fac planuri de vacanţă. După eforturile profesionale din ultima vreme merită din plin o pauză.
Horoscop 7 octombrie 2018 Fecioară
Fecioarele sunt uşor irascibile astăzi. Responsabilităţile pe care le au pe umeri le creează un mare disconfort emoţional.
Horoscop 7 octombrie 2018 Balanţă
Balanţele sunt nevoite să pună piciorul în prag. Mai bine o problemă rezolvată la timp, decât mii de discuţii contradictorii, şi, evident inutile.
Horoscop 7 octombrie 2018 Scorpion
De discuţii au avut parte şi Scorpionii zilele trecute şi i-a cam luat gura pe dinainte. Nu e timpul pierdut să îşi ceară iertare, un gest tandru sau un cadou frumos face cât o mie de cuvinte.
Horoscop 7 octombrie 2018 Săgetător
Organizare şi disciplină. Să-i felicităm pe Săgetători pentru cele două calităţi de care dau dovadă încă odată. O zi solicitantă ca cea de astăzi nu îi sperie, pentru ei reprezintă doar o nouă provocare.
Horoscop 7 octombrie 2018 Capricorn
Daţi piept cu tot felul de limite sau interdicţii, dragi Capricorni, şi unde-i lege nu-i tocmeală! Trebuie să vă supuneţi regulilor impuse de autorităţi, ca să NU vă treziţi cu sancţiuni sau critici mai mult sau mai puţin meritate.
Horoscop 7 octombrie 2018 Vărsător
Vărsătorii sunt într-o perioadă în care toate le ies mai bine decât se aşteptau şi sunt uimiţi de norocul pe care îl au.
Horoscop 7 octombrie 2018 Peşti
Pentru Peşti astrele indică o zi bună pentru a pleca într-o călătorie, dar şi o ieşire în oraş poate fi o soluţie, asta pentru a le încărca bateriile.