Antena LIVE

Curs valutar

"Toadzilla", broasca râioasă gigant descoperită în Australia. Specialiştii au crezut prima dată că e o glumă

O broască râioasă uriaşă a fost găsită de un gardian într-un parc din Australia. Broasca gigant ar putea reprezenta un record mondial, notează BBC.

De la 20.01.2023, 15:47
WhatsApp
Departamentul de Mediu şi Ştiinţă din Queensland

Kylee Gray, gardian într-un parc natural din Queensland, în nordul Australiei, a descoperit o broască râioasă de trestie gigant. Până şi cei de la Protecţia Animalelor, chemaţi pentru a ridica broasca, a fost şocaţi şi au crezut iniţial că gardianul îşi bate joc de ei şi le arată o jucărie. Specimenul rar a fost poreclit "Toadzilla" şi este de şase ori mai mari decât o broască râioasă de trestie normală, cântărind 2,7 kilograme.

Broasca a fost preluată de Protecţia Animalelor din Australia şi rămâne de văzut dacă acest exemplar va reprezenta un nou record mondial. Actualul record este deţinut de o broască râioasă descoperită în Suedia, în 1991, care cântarea 2,65 kilograme. "Nu am văzut niciodată ceva atât de mare. Arăta ca o minge de fotbal cu picioare. Am numit-o Toadzilla", a declarat Kylee Gray.

Broaştele râioase au fost introduse pentru prima dată în Australia în 1935 şi reprezintă unul dintre cei mai mari dăunători din ţară. Populaţia de broaşte râioase numără acum câteva sute de milioane de exemplare. Broaştele râioase nu au prădători naturali în Australia, ele fiind specii otrăvitoare, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care s-au înmulţit atât de rapid.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

australia broasca broasca raioasa cartea recordurilor
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025