Antena LIVE

Curs valutar

Video

O nouă amânare în Dosarul "Colectiv". Motivele pentru care judecătorii nu au dat o sentinţă definitivă nici a patra oară

Sentinţa finală în dosarul Colectiv a fost amânată din nou până pe 12 mai. Vorbim despre a patra amânare în procesul care trebuie să stabilească cine va plăti pentru moartea celor 64 de victime ale incendiului de la Colectiv.

De la 03.05.2022, 14:42
WhatsApp
Vezi și:

Procesul s-a terminat la finalul anului trecut, însă după încheierea dezbaterilor avocaţii au continuat să depună înscrisuri. Acesta poate fi unul dintre motivele care duce la prelungirea procesului de luare a unei decizii. Vorbim despre o cauză complexă şi complicată. Un alt motiv ar fi acela conform căruia completul de judecată nu a căzut de acord în privinţa luării unei decizii. Vorbim deja de peste 130 de zile de deliberare, posibil ca săptămâna viitoare să avem o decizie finală.

În momentul în care a fost trimis în judecată de către Parchetul General şi DNA, dosarul avea 52 de volume. 64 de persoane au murit în urma incendiului de la Colectiv, iar peste 140 de persoane au rămas mutilate pe viaţa în urma incendiului din seara de 30 octombrie 2015. Sunt mai mulţi judecători care s-au ocupat de acest dosar. Pedepsele pe fond au fost date în decembrie 2019 şi însumează 112 ani de închisoare pentru cei 12 inculpaţi din dosar. Daunele pe care aceştia trebuie să le plătească se ridică la 50 de milioane de euro. Cei trei patroni ai clubului Colectiv au fost condamnaţi la 11 ani şi 8 luni de închisoare. Fostul primar al Sectorului 4 a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare.

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

bucuresti colectiv curtea de apel justitie
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025