Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 13 ani şi 8 luni de închisoare. În primă instanţă primise 15 ani şi 8 luni
Mario Iorgulescu a fost condamnat astăzi la 13 ani şi 8 luni de închisoare. Sentinţa este definitivă. Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a ucis un tânăr de 24 de ani în anul 2019, după ce s-a urcat băut şi drogat la volan. Deşi părinţii au invocat problemele psihice ale acestuia în nenumărate rânduri, Mario Iorgulescu a primit în primă instanţă o condamnare de 15 ani şi 8 luni.
De Redactia Observator la 18.10.2023, 18:53UPDATE. Mario Iorgulescu a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni de închisoare.
ŞTIREA INIŢALĂ. După patru ani de procese, Mario Iorgulescu, ar putea afla astăzi sentinţa finală. Asta după ce săptămâna trecută Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat pronunţarea.
Mario Iorgulescu a ucis un tânăr de 24 de ani, după ce a urcat la volan beat și drogat
În primă instanţă, el a fost condamnat la 15 ani şi opt luni de închisoare. Mario Iorgulescu este cerecetat pentru omor, asta după ce în anul 2019 a urcat la volan băut şi drogat, şi a ucis un tânăr de 24 de ani. Imediat după accident părinţii lui l-au dus în Italia şi au încercat prin orice metodă să evite extrădarea în România.
De-a lungul anilor el a fost internat în mai multe clinici medicale din Italia, iar orice încercare a Statului român de a-l aduce în ţară s-a lovit de acelaşi refuz: Mario nu este apt din punct de vedere psihic să participe la aceste procese şi audieri.
Rămâne de văzut aşadar ce vor decide Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.