Antena Meniu Search
x

Curs valutar

După ce i-a ras o sprânceană unui prieten în spirit de glumă, l-a ucis pentru că s-a supărat: "Mă scotea din sărite"

Un moment de glumă între prieteni s-a transformat într-o tragedie în Marea Britanie. Un tânăr de 36 de ani și-a ucis cel mai bun prieten, după ce i-a ras o strânceană în timp ce dormea, în spirit de glumă. 

de Redactia Observator

la 12.04.2025 , 11:24

După ce i-a ras o sprânceană unui prieten în spirit de glumă, l-a ucis pentru că s-a supărat După ce i-a ras o sprânceană unui prieten în spirit de glumă, l-a ucis pentru că s-a supărat - Profimedia

David Eaton, în vârstă de 37 de ani, cunoscut de prieteni drept "Bode", a fost ucis de Matthew Higgins, prietenul său apropiat, după o zi în care cei doi consumaseră alcool împreună. În toiul nopții, Matthew i-a ras o sprânceană lui David, care dormea pe canapea. Dimineața, la trezire, David a fost furios și a început să-l ia la rost. Deși Matthew a încercat inițial să arunce vina pe un alt prieten, adevărul a ieșit rapid la iveală, potrivit Mirror

Și-a ucis prietenul, supărat că nu i-a gustat gluma de prost gust

Între cei doi a izbucnit o ceartă, iar mai târziu în acea zi, David s-a întors acasă la Matthew împreună cu iubita sa, Emma, ca să-i ceară socoteală pentru gluma de prost gust. Acolo, conflictul a escaladat. Potrivit mărturiei femeii, David l-a lovit pe Matthew, care a reacționat violent: a luat un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat de două ori în piept.

Articolul continuă după reclamă

Rănile au fost fatale. Cuțitul i-a pătruns în inimă, iar Eaton s-a prăbușit în fața iubitei sale. "Emma, m-a înjunghiat… chiar m-a înjunghiat", au fost ultimele sale cuvinte.

După crimă, Matthew Higgins a fugit la vecini, cu mâinile pline de sânge, declarând: "Mi-am înjunghiat prietenul. Mă scotea din sărite". Ulterior, a încercat să susțină că a fost vorba de autoapărare, dar autoritățile nu l-au crezut. 

Familia lui David Eaton este devastată. "Ce s-a întâmplat ne-a schimbat viețile pentru totdeauna. Am pierdut un fiu, un frate, un tată și un nepot. Durerea este de neînchipuit", au transmis apropiații.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Mapamond » După ce i-a ras o sprânceană unui prieten în spirit de glumă, l-a ucis pentru că s-a supărat: "Mă scotea din sărite"