O mamă cu inima frântă primeşte scrisori îngrozitoare de la ''ucigașul fiicei'': ''Spune că aprinde lumânări. Este dezgustător!''
Mama unui copil mic, ucis cu brutalitate, a primit o scrisoare din partea unei persoane închise pentru moartea micuţei sale. Santina Cawley a fost omorâtă cu bestialitate în Cork, Irlanda, de către Karen Harrington, în 2019. De atunci, mama trebuie să se confrunte constant cu trecutul.
De Redactia Observator la 23.08.2022, 15:55Tatăl copilului, Michael Cawley, s-a întors în apartament la primele ore ale dimineții, pe 5 iulie, după o noapte în oraş, ca să ajungă să-şi găsească fiica în stare critică. Harrington, acum în vârstă de 38 de ani, ispășește o sentinţă de închisoare pe viață, în penitenciarul Limerick, și nu are voie să ia legătura cu mama copilului, Bridget O'Donoghue.
Mama cu inima frântă susţine că nu crede o vorbă din scrisoare
Mama îndurerată spune că amintirile groaznice revin după ce a primit o scrisoare ''bizară'' și ''înfricoșătoare'', aparent de la Harrington. Biletul scris de mână este semnat de ''Karen'' și susține că ''nu va accepta niciodată vina pentru ceva ce nu a făcut'', relatează Irish Mirror. Aceasta susține, de asemenea, că se roagă pentru binele copilului ucis ''dimineața, la prânz și noaptea''.
Scrisoarea repetă afirmațiile îndelungate cum că este nevinovată și o invită pe Bridget să o viziteze în închisoare. De asemenea, afirmă în mod bizar: ''Știu cum te simți''. Bridget, care locuiește cu mama ei în Cork, a spus că a mers la penitenciar din cauza scrisorii, pe care spune că a fost șocată să o primească. Ea a declarat: ''Cum a putut să intre în contact cu mine? Le-am arătat gardienilor. Este înfricoșător să primesc o astfel de scrisoare și sunt șocată de ea. Încerc să merg mai departe cu viața mea și asta după ce am pierdut totul''.
- Crimă rezolvată după mai bine de 34 de ani, cu ajutorul ADN-ului dintr-o scrisoare, în SUA: Ucigașul era deja...
- "Niciun părinte nu ar trebui să sufere vreodată pierderea unui copil în aceste circumstanțe". Fetiță de 9 ani,...
- Crimă urmată de sinucidere, după ce un tată le-a spus celor 5 copii să se joace la parter: ''Fiul cel mare a...
În scrisoare, femeia susține că poliția care investighează crima nu a înțeles corect faptele și că ea suferea din cauza pierderii la fel cum a suferit Bridget: ''Durerea constantă de inimă este de nesuportat și ceea ce a suferit Santina este de neimaginat. Aprind adesea o lumânare, există momente în care mă rog pentru tine''.
Mama a adăugat: ''Este ceva rău. Lucrurile care sunt spuse în scrisoarea aceea mă rănesc. Spune că aprinde lumânări pentru fiica mea. Este dezgustător. Și întrebându-mă dacă pot să vin să o vizitez. Nu mă voi apropia de ea.'' Închisoarea ar fi blocat între timp orice scrisoare de la Harrington către Bridget, dar sursele spun că șefii închisorii nu pot împiedica pe cineva din exterior să scrie o scrisoare în numele unui prizonier, notează Daily Star.