"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
O tragedie românească a avut loc într-un apartament din Montesilvano, provincia Pescara, Italia. Un român de 50 de ani şi-a ucis soţia, de aceeaşi vârstă, după care s-a sinucis. Crima urmată de sinucidere a avut loc, în timp ce copilul cuplului, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală.
De Monica Palade la 15.10.2021, 23:23Cei doi soţi români se aflau în Italia de 15 ani. Trupurile celor doi au fost găsite unul peste altul în bucătărie. Carabinierii din Montesilvano au intervenit în apartamentul de la etajul 1, de pe via Tagliamento, alertați de vecinii care au auzit țipete venind din casa românilor. La fața locului au intervenit şi echipele de salvare, dar şi pompierii.
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere"
Vecinii celor doi spun că scandalul a durat vreo zece minute, s-au auzit „țipetele inumane”, apoi au văzut o siluetă în spatele geamului și ceva căzând jos. Apoi s-a instalat tăcerea. Speriaţi, aceştia au încercat să îi sune pe cei doi şi cum nu au răspuns au dat alarma. Locuinţa unde stăteau cei doi se aflau pe o stradă unde ţoţi se cunoasc între ei. Oamenii vorbesc despre cei doi români ca fiind "oameni buni, serioși, mereu serviabili și apreciați de toată lumea".
Bărbatul ar fi lucrat ca zidar, iar ea făcea diverse treburi casnice. Probabil că pierderea slujbei de zidar ar fi făcut ca bărbatul să cadă într-o stare de depresie. În această dimineață, bărbatul și-ar fi dus fiul la școală și, odată ce s-a întors acasă, a început cearta cu partenera sa, pe care a ucis-o şi mai apoi şi-a luat viaţa.
- ”Vă rog să mă scuzați, dimineața trecută îmi era foame și nu aveam bani”. Mesajul lăsat de un hoț i-a...
- Italia: Revolta angajaţilor nevaccinaţi din transporturi, în ziua când certificatul verde devine obligatoriu la...
- Loredana, o româncă din Italia, a fost ucisă cu sălbăticie de iubitul de 75 de ani, care a încercat apoi să se...
„Primul gând a fost către fiul lor, pentru că nu știam dacă este sau nu acasă. Ne-am temut că au comis o acțiune extremă. L-am căutat, dar din fericire nu l-am găsit acasă. Apoi am aflat că este la școală”, descriu salvatorii și carabinierii primele momente în interiorul casei. Copilul a fost acum încredințat serviciilor sociale. „Crima urmată de sinucidere din via Tagliamento este o tragedie care a afectat profund orașul nostru. Nu am vrut niciodată să aflu un asemenea fapt, un incident atât de sângeros şi teribil care a șocat întreaga comunitate din Montesilvano", spune primarul orașului Montesilvano, Ottavio De Martinis, despre incident.
„În acest moment, anchetatorii fac cercetări pentru a afla ce l-a determinat pe bărbat să-și ucidă soția și apoi să se sinucidă. O tragedie - spune primarul - care a despărțit o familie, marcând inevitabil viața fiului de 10 ani al cuplului, de care se ocupă deja serviciile noastre sociale. Cei din cartier vorbesc despre cei doi ca oameni foarte buni, apreciați de toți. Mă gândesc la durerea familiilor celor două victime, exprimându-le condoleanțele și apropierea”, mai spune edilul.
Vorbind despre soarta copilului, primarul a revenit cu completări: „Tragedia care a lovit această familie m-a întristat profund și pe toți cetățenii. Primul nostru gând în aceste ore este pentru copilul orfan, pentru care vom face tot posibilul să-l protejăm și să-l susținem, mai ales din partea mea există cea mai mare atenție și disponibilitate. Copilul, la ordinul magistratului, se află în prezent într-un loc sigur, îngrijit de personal specializat. Se așteaptă ca rudele să sosească în scurt timp pentru a-i putea comunica, cu sprijinul unui psiholog, ce s-a întâmplat astăzi și pentru a-l ajuta în acest proces dificil de elaborare a tragediei. Ulterior, sistemul judiciar juvenil, după evaluări evident atente, va decide viitorul copilului”, scrie rete8.it.