Antena 1, audiențe-record de Anul Nou
De 19 ani, Revelionul cu vedete, organizat de Dan Negru, este show-ul preferat al românilor şi lider incontestabil de audienţă. Noaptea trecută, Revelionul Starurilor a fost o reprezentaţie de forţă: a avut, în minutul de aur, aproape patru milioane de telespectatori.
De Redactia Observator la 01.01.2019, 23:29- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ultimele clipe din viaţa lui Silviu Prigoană. S-a prăbuşit la masă cu prietenii, la restaurantul pe care-l frecventa săptămânal
De 19 ani, Revelionul cu vedete, organizat de Dan Negru, este show-ul preferat al românilor şi lider incontestabil de audienţă. Noaptea trecută, Revelionul Starurilor a fost o reprezentaţie de forţă: a avut, în minutul de aur, aproape patru milioane de telespectatori. Antena 1 a avut, astfel, o audienţă mai mult decat dublă faţă de principalul competitor. Actori, cântăreţi şi jurnalişti de renume le-au urat "La mulţi ani!" românilor în primele secunde din 2019.
Spectacolul grandios, pus la cale de Dan Negru, a fost pe gustul tuturor românilor. La miezul nopţii, peste trei milioane de oameni au desfăcut şampania cu ochii la artiştii din toate generaţiile, care le-au urat "La mulţi ani!" şi le-au cântat melodii îndrăgite.
Pentru al 19-lea an la rând, Revelionul în faţa micului ecran a însemnat Antena 1. Momentul în care vedetele s-au deghizat, cu ajutorul măştilor, în personaje precum Cocoşatul de la Notre Dame, Vlad Ţepeş şi Frankenstein a fost cel mai urmărtit.
În minutul de aur, peste 3,7 milioane de telespectatori au privit momentul în care Mihai Gâdea şi-a dat jos masca personajului En Sabah Nur din "X-Men". Revelionul Starurilor a atins 20 de puncte de rating.
Antena 1 a fost lider incontestabil în noaptea dintre ani. La nivelul publicului comercial, postul nostru a avut o audienţă de peste două ori mai mare faţă de principalul competitor.
Românii au ales Antena 1 şi înainte de petrecerea cu Dan Negru. Emisiunea "Show și-așa!", prezentată de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, a fost lider de audiență la orase şi în toată ţara. În minutul de aur a avut peste trei milioane de telespectatori.