Cea mai puternică grupă din acest sezon X Factor, intră în Bootcamp. Ștefan Bănică: ”Noi trebuie să ajungem la inima oamenilor!”
Grupa de fete cu vârsta sub 24 de ani al cărei mentor este, anul acesta, Ștefan Bănică, va trăi emoțiile Bootcamp-ului în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1. Nouă locuri au fost ocupate chiar din timpul audițiilor, iar o concurentă a fost aleasă de jurat din rândul celor care au primit trei voturi.
De Redactia Observator la 27.11.2020, 09:56Seara trecută, grupa Loredanei la X Factor a rămas cu doar trei din cei zece concurenți! Iulian Selea, Adrian Petrache și Eden Loren au impresionat-o pe jurata X Factor și le-a oferit, împreună cu un scaun, șansa de a trece în etpa următoare. În această seară de la ora 20.30, la Antena 1, este rândul lui Ștefan Bănică și al grupei sale să trăiască aceleași emoții. Grupa de fete a juratului este considerată cea mai puternică de anul acesta, la X Factor, stârnind chiar invidia celorlalți trei jurați.
În sezonul cu numărul 9, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au aflat încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce i-a făcut să ia decizii mult mai strategice. Așadar, Ștefan Bănică a primit în grijă grupa de fete cu vârsta sub 24 de ani, iar pe parcursul audițiilor și-a ales deja nouă concurente care să intre direct în Bootcamp: Alexandra Sîrghi, Ana Paula Rada, Andra Baranga, Andrada Precup, Andreea Dobre, Ioana Ardelean, Marta Verrecchia, Melania Cuc și Oana Velea. Marina Vlad a completat grupa, după ce Ștefan Bănică a ales-o de pe o listă lungă de fete talentate care în etapa audițiilor au primit trei voturi pozitive.
Ele trebuie să își impresioneze din nou mentorul, pentru că miza este uriașă! La finalul serii, doar trei dintre fete vor trece mai departe, în etapa Duelurilor, și vor fi cu un pas mai aproape de finala X Factor, sezonul 9.
”Pentru mine contează enorm evoluția lor și sper să aveți parte cu toții de un spectacol în această seară! Noi suntem grupa 14-24 de ani, noi trebuie să evoluăm, cu asta ne luptăm vizavi de concurenții experimentați, care pot face mai mult spectacol. Noi trebuie să ajungem la inima oamenilor! Am o grupă foarte talentată, foarte puternică, am tipuri diferite de a cânta și timbre diferite”, a declarat Ștefan Bănică.