"Fraţii Jdieri", o trupă rock, cuceresc scenele din vestul țării
Un medic, doi poliţişti de frontieră, un viitor asistent medical şi un student din Oradea cuceresc scenele din vestul ţării! Deşi nu sunt frați și nici nu au vreo legătură cu personajele lui Sadoveanu îşi spun "Fraţii Jdieri".
De Redactia Observator la 15.02.2019, 18:25Un medic, doi poliţişti de frontieră, un viitor asistent medical şi un student din Oradea cuceresc scenele din vestul ţării! Deşi nu sunt frați și nici nu au vreo legătură cu personajele lui Sadoveanu îşi spun "Fraţii Jdieri". Asta pentru că muzica rock le este mama și tatăl fiecăruia dintre ei, spun tinerii.
În studioul făcut din două camere, când nu sunt la spital, în uniforme sau la cursuri, "Fraţii Jdieri" se adună în casa în care repetă în fiecare săptămână de cel puţin două ori. Povestea lor a început acum 4 ani.
Eu şi colegul meu Miguel ne-am întâlnit într-un bar unde se făcea seară de folk. Acolo ne-am şi cunoscut de fapt. Am început cu coveruri de folk, rock mai puţin. După aia am trecut spre rock. Am început să compunem şi de acolo ne-am întâlnit cu Daniel, aveam nevoie de toboşar.
În 2017, formaţia a fost întregită după Balul Bobocilor de la Medicină. Andrei, pe atunci un tânăr de 18 ani, a avut un solo de chitară în deschiderea trupei, iar băieţii l-au rugat să rămână cu ei pe scenă.
În viaţa de zi cu zi, fiecare dintre cei 5 membri ai trupei lucrează sau studiază în domenii care nu au vreo legătură cu muzica şi chiar au făcut mici sacrificii pentru pasiune ce-i uneşte.
Cei doi poliţişti de frontieră, medicul, viitor asistent medical şi studentul la medicină au reuşit anul trecut să pună 10 dintre melodiile scrise de ei pe primul lor album. În câteva luni, cel de-al 2-lea album va fi lansat şi va avea alte 10 piese la care băieţii muncesc cu zor.