Răzvan Ciobanu, omul care s-a reinventat și a slăbit peste 30 de kilograme
”Sunt snob, talentat, inteligent!” Astfel se caracteriza Răzvan Ciobanu în urmă cu câțiva ani, când a decis să își schimbe stilul de viață. Atunci, designerul s-a reinventat, trecând printr-o transformare care a surprins lumea showbiz-ului românesc.
De Cristian Toteştean la 29.04.2019, 10:38”Sunt snob, talentat, inteligent!” Astfel se caracteriza Răzvan Ciobanu în urmă cu câțiva ani, când a decis să își schimbe stilul de viață. Atunci, designerul s-a reinventat, trecând printr-o transformare care a surprins lumea showbiz-ului românesc. Într-un interviu pentru Observator, în septembrie 2014, Răzvan Ciobanu dezvăluia motivul schimbării, dar și cum a reușit să slăbească peste 30 de kilograme.
”Erau perioade în care nu aveam niciun punct de sprijin sau nu simțeam. Am acest avantaj că uit lucruri sau mai bine zis că am învățat să trăiesc cu ele și că nu trăiesc niciodată în trecut”, spunea Răzvan Ciobanu.
Designerul a decis să își schimbe viața în urmă cu 6 ani. A simțit că e nevoie să se reinventeze.
”De un an și ceva la asta lucrez, cum să îmi organizez viața, cum să am timp și să-mi facă plăcere și să merg și la yoga, să merg și la sală, să țin și dietă, să am timp și de mine”, declara creatorul în 2014.
Cea mai vizibilă dovadă a schimbării a fost faptul că Răzvan Ciobanu a slăbit în urma unui regim draconic.
”Toată lumea mă întreabă: Dar cum ai dat jos 30 și ceva de kilograme? Răspunsul e foarte sincer, nu aș recomanda nimănui dieta pe care am ținut-o eu, pentru că trebuie să ai mare grijă, trebuie să fii tot timpul cu analizele la zi, trebuie repetate”, dezvăluia Răzvan Ciobanu pentru Observator.
Tot atunci, și-a triat inclusiv prietenii.
”Din punctul meu de vedere (am) foarte mulți! Foarte mulți pentru mine, adică suficient de mulți: să-i numărăm... vreo 3! Mă refer la prieteni adevărați!”, declara designerul.
În interviul pentru Observator, Răzvan Ciobanu s-a caracterizat în doar câteva cuvinte.
”Mă plictisesc repede. În mare parte întârzii la întâlniri și-s mâncăcios! Sunt snob, talentat, inteligent!”, spunea Răzvan Ciobanu în septembrie 2014.
Răzvan Ciobanu a murit într-un accident teribil, în noaptea de duminică spre luni, la Săcele, în Constanța. Designerul a ieșit de pe drum și a lovit mai mulți copaci, după o cursă de aproximativ 150 de metri. Trupul său neînsuflețit a fost găsit zăcând lângă mașină, la câteva ore după impact.