Guvernul a găsit avocat să apere România în procesul cu Pfizer. Rafila spune că nu cunoaşte nici acum toate detaliile contractului
Alexandru Rafila a declarat joi despre procesul cu Pfizer privind achiziţia de vaccinuri că s-a finalizat procedura de alegere a companiei care să reprezinte statul român la Bruxelles, şi că Ministerul Sănătăţii este pregătit să ofere întreaga informare şi documentele care sunt necesare firmei de avocatură.
De Redactia Observator la 15.02.2024, 14:36Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi la Parlament, referindu-se la procesul intentat de compania Pfizer statului român, că din informaţiile sale s-a finalizat procedura de selecţie a companiei care să reprezinte România la Bruxelles în acest proces. Primul termen al litigiului este pe 20 februarie.
"Din câte ştiu, ştiţi bine că Guvernul României a aprobat ca Ministerul Finanţelor să reprezinte statul român în acest litigiu comercial şi în alte litigii, numai în acesta, din câte ştiu eu, s-a finalizat procedura de alegere, de selecţie a companiei care să reprezinte statul român la Bruxelles în acest proces, aşa că suntem pe drumul cel bun. Important este ca lucrul să se întâmple cât mai rapid, având în vedere că în 20 februarie este prima înfăţişare. Însă Ministerul Sănătăţii este pregătit să ofere întreaga informare şi, mă rog, documentele care sunt necesare firmei de avocatură", a spus ministrul. "Este o sumă foarte mare, sper să avem succes", a mai spus Rafila.
Rafila nu cunoaşte nici acum toate detaliile contractului
El a afirmat că nici în momentul de faţă nu cunoaşte toate detaliile legate de contract, de contractul iniţial încheiat de Comisia Europeană cu firmele furnizoare, însă firma care reprezintă România va avea acces la acest document, pentru că este un element important în baza procesuală pentru litigiu, care se va judeca la Bruxelles. "A avut un grad de confidenţialitate şi eu n-am văzut acest document în integralitate", a mai susţinut Rafila.
- Pfizer vrea 3 miliarde de lei de la România, pe cele 28 de milioane de doze de vaccin comandate. Cere să ne...
- Guvernul a recunoscut că România a fost dată în judecată de Pfizer. Primul termen al litigiului, în luna februarie
- România, dată în judecată de Pfizer pentru vaccinurile comandate în pandemie. Ţara noastră a cerut peste 90 de...
- UE a distrus vaccinuri COVID de 4 miliarde de euro. Pe ce loc se află România, în topul risipei. Ţările sunt...
Întrebat dacă a semnat pentru o comandă de vaccinuri Pfizer, ministrul Sănătăţii a răspuns: "Nu are niciun fel de legătură, pentru că eu nu am dat nicio comandă. Este vorba de un angajament contractual al României care a fost asumat în mai 2021. Comanda la care faceţi dumneavoastră referire ne-a permis să vindem o parte din doze. Dacă nu făceam acest lucru, suma era mai mare decât 550 de milioane de euro".
Culisele procesului intentat României de Pfizer
Pfizer a chemat în instanţă ţara noastră pentru că nu a cumpărat toate dozele comandate. Negocierile dintre guvern şi companie au eşuat anul trecut. Plângerea a fost depusă la sfârşitul anului trecut la Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles, iar România ar putea plăti sume uriaşe.
În plină pandemie, România a comandat 80 de milioane de doze de vaccin de la cele trei companii producătoare: Pfizer, Astrazeneca şi Moderna. În ţară, au ajuns 35 de milioane de doze pentru care am plătit 2,5 miliarde de lei. Cele mai multe, potrivit contractului, au fost de la Pfizer. Doar că un număr enorm de doze nu au fost folosite: peste 3 milioane au fost vândute, alte 2 milioane au fost donate şi 7 milioane de vaccinuri au fost distruse pentru că au expirat.
În plus, de la Pfizer, potrivit contractului, în depozitele Ministerului Sănătăţii ar fi trebuit să mai ajungă alte 28 de milioane de doze de vaccin, în valoare de 3 miliarde de lei. Nu doar România este în litigiu cu Pfizer, ci şi Ungaria, şi Polonia. Compania producătoare de vaccin cere de la Ungaria 60 de milioane de euro pentru 3 milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai luat, iar de la Polonia peste un miliard de euro pentru 60 de milioane de doze de ser.
Instanţa de la Bruxelles va decide că s-au încălcat termenii contractuali iar statul român e bun de plată. "Pfizer și BioNTech caută să facă România să își respecte angajamentele pentru comenzile de vaccinuri COVID-19. Aceste proceduri formale vin după discuții lungi între părți, care au avut loc în spiritul parteneriatului cu România și cu membrii Guvernului României", a transmis compania.