Video Demi Moore, desemnată simbol al modei la Style Awards 2026. Topul celor mai elegante vedete
Rochii şic, coafuri spectaculoase, bijuterii şi accesorii de lux, toate purtate de vedete una şi una. Mai pe scurt, o gală în care au fost premiate cele mai elegante staruri. Printre premiante se numără Cameron Diaz, Paris Hilton sau Cindy Crawford. Cea mai admirată stea a fost însă Demi Moore.
La evenimentul care a avut loc la Santa Monica, Demi Moore a fost una dintre preferatele fotografilor. Le-a atras atenţia cu o ţinută Gucci, o rochie lungă, neagră, cu umerii descoperiţi. La gât a purtat un colier strălucitor cu diamante. Apariţia actriţei a fost demnă de ceea ce a urmat. Demi Moore a primit premiul cel mare, a fost numită simbol al modei
"Ce pot să spun? Sunt două lucruri: acest mesaj frumos al modei și cinematografia. Mi-am dat seama foarte devreme, când citeam reviste de modă și o vedeam pe Cindy, că nu mă vor lăsa niciodată să defilez. Eram mult prea scundă. Și, din fericire, mi-am găsit drumul prin intermediul cinematografiei, având șansa de a purta aceste creații frumoase, o versiune care reflectă și o parte din mine", a declarat actriţa Demi Moore.
Pamela Anderson a fost desemnată un simbol al frumuseţii în vreme ce Hailey Bieber a primit premiul pentru stil. Iar Kourtney Kardashian s-a ales cu titlul de antreprenorul anului în wellness. Între atâtea femei şi-a făcut loc şi un bărbat - Lord Gavin. Care a fost recompensat pentru că ştie cum să se ocupe de imaginea starurilor.
"Cred că scot cu adevărat în evidență frumusețea lor naturală. Atunci când te uiți la față te întrebi: ce vreau să scot în evidență? Adică, în cazul lui Emily, pomeții ei sunt incredibili. Așa că vreau mereu să-i scot în evidență", a spus Lord Gavin.
Şi cum ţinutele sunt întotdeauna accesorizate, un Omega aflat pe mâna lui Cindy Crawford a primit titlul de Ceasul anului.
Un premiu special pentru întreaga activitate i-a fost atribuit lui Giorgio Armani. Distincţia a fost ridicată de George Clooney.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰