Antena LIVE

Curs valutar

Petre Daea: Trebuie să pregătim şi anul agricol următor. Reabilitarea sistemului de irigaţii este o obligaţie

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că trebuie pregătit şi anul agricol următor, precizând că peste câteva zile va începe semănatul culturilor de toamnă.

De la 17.07.2022, 10:56
WhatsApp
Petre Daea: Trebuie să pregătim şi anul agricol următor. Reabilitarea sistemului de irigaţii este o obligaţie Hepta/Mediafax/Eduard_Vinatoru

“Trebuie să pregătim şi anul agricol următor. La Vâlcelele s-a intrat în pregătirea terenului pentru pregătirea culturilor de toamnă. Peste câteva zile intrăm la semănatul culturilor de toamnă şi astfel dăm drumul la începutul anului agricol 2022/2023”, a declarat Petre Daea, duminică, potrivit News.ro.

Reabilitarea sistemului de irigaţii, o obligaţie

El s-a referit şi la reabilitarea sistemului de irigaţii. “Este obligaţie pe care o avem, obligaţie din prevederile legale instituite de Parlament pentru a ne realiza programul de reabilitate a sistemului de irigaţii şi extinderea lui pentru că iată cu ce ne confruntăm, iar măsurile acestea sunt puse în spaţiul legislativ tocmai pentru a preveni situaţii cu care ne confruntăm astăzi, ele sunt deosebit de grele, iar fermierii simt nevoia intervenţiei statului, iar statul face acest pas spre fermieri din interes legitim pentru ceea ce cer şi pentru gestionarea corectă a problemei”, a mai afirmat ministrul Agriculturii. 

Ministrul a mai anunţat că vizitează mai multe zone din ţară pentru a vedea lucrurile concrete care pot fi realizate. “Sunt în ţară pentru a face aceste lucruri concrete la faţa locului. Am văzut lucrările hidroameliorative din Bihor, acolo am stabilit cu cei responsabili ce trebuie făcut concret, ce etape de investiţii să desfăşurăm pentru ca acolo alături de desecare, pentru că e un sistem de desecare bine construit de-a lungul vremii, să-l putem folosim cu o dublă funcţiune şi de desecare şi de irigare atunci când situaţia o cere”, a mai declarat Petre Daea.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

petre daea ministrul agriculturii sistem de irigaţii
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025