Antena LIVE
Video

Primul tratament pentru depresia postnatală, gata de vânzare în SUA. Când ar putea fi medicamentul aprobat în România

Veste grozavă pentru proaspetele mămici. Prima pastilă pentru tratarea depresiei postnatale a fost aprobată şi va fi vândută curând în Statele Unite. Medicamentul ar putea ajunge şi în România dacă primeşte aprobare la nivel european. 

De la 06.08.2023, 21:16

Lenora, o tânără din Statele Unite, este una dintre mamele pe care a fost testat noul tratament. Pastilele au ajutat-o să nu îşi mai respingă fiica. 

Leonora: "Mă uitam la ea şi mă gândeam „Pleacă de aici!“. Ea plângea, iar eu mă duceam într-o altă cameră. Imediat m-am simţit mai bine. Medicamentul va salva atât de multe femei şi atât de multe familii!"

Studiile făcute pe oameni arată că medicamentul împotriva depresiei post-natale alungă deprimarea mai repede decât vechile antidepresive, care îşi făceau efectul în câteva săptămâni sau chiar luni. Asta nu înseamnă că nu are şi efecte adverse. 

Dr. Kristina Deligiannidis: "Femeile au raportat o ameliorare rapidă a depresiei, chiar din a treia zi."

Pe acelaşi subiect

Reporter: "Acest nou medicament are efecte adverse?"

Dr. Kristina Deligiannidis: "Starea de somnolenţă, sedarea şi durerile de cap."

Depresia postnatală, o problemă sensibilă

Pilula va ajunge în farmaciile din Statele Unite până la sfârșitul anului. Ca să se vândă şi în România, trebuie aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentelor, iar autorizarea poate să dureze şi un an. De ea se leagă speranţele multor proaspeţi părinţi. Nu doar mamele sunt afectate. 8% dintre taţi suferă de depresie paternă. 

"O simt mai mult acum pe la 7 luni, când epuizarea fizică e destul de mare. Am multe prietene care au intrat în depresie postnatală, destul de rău şi posibil să facă bine." 

"Suntem şi la primul copil, într-adevăr e foarte greu. Nu mă aşteptam să fie aşa de greu la început. Ar trebui aprobat."

Psihologii sunt îngrijoraţi. Foarte multe mame nu ajung să fie diagnosticate, deci nici tratate. 

"Chiar dacă două din zece femei dezvoltă depresie postnatală, în România nu există niciun program de screening sau de tratament pentru această afecţiune." 

Depresia poate apărea imediat după naştere sau la câteva luni distanţă. 

Andreea Săvulescu, psiholog: "Când spunem depresie spunem lipsă de sens, lipsă de poftă de viaţă, de energie vitală, o tristeţe profundă. Apar stări de anxietate. Sunt private de somn, iar somnul este foarte important pentru refacerea organismului, pentru partea fiziologică şi partea psihologică."

Psihologii le transmit proaspetelor mame că nu trebuie să sufere în tăcere. Este important să spună partenerilor sau cuiva din familie ce simt, ca să poată fi ajutate să depăşească momentele dificile.

Ți-a plăcut acest articol?

drepresie depresie postnatala tratament
Întrebarea zilei
Aţi avut nevoie recent de meseriaşi şi nu aţi găsit?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi...
Fanatik.ro
Publicat 13.05.2024
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
Meteorologii au actualizat prognoza METEO. Cum va fi vremea până la finalul...
Gandul
Publicat 13.05.2024
Momente emoţionante la tribunal: un bărbat înjunghiat de fiica vitregă a cerut...
Adevărul
Publicat 13.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 14 mai 2024. Peștii se simt iubiți și apreciați de cei din...
CaTine
Publicat 13.05.2024
Cu ce se ocupă Adina Miuleasa de la Mireasa, sezonul 6. Fosta concurentă este...
spynews.ro
Publicat 13.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest...
Click.ro
Publicat 13.05.2024
Pericolul care se ascunde în mașini, potrivit experților. 99% dintre vehicule...
Useit
Publicat 13.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
EXCLUSIV. Declaraţia prin care Vlad Pascu ar putea obţine o pedeapsă mai mică...
libertatea.ro
Publicat 13.05.2024
Taylor Swift a dat startul unei noi etape a turneului „The Eras Tour”....
ZU
Publicat 13.05.2024
Prăjitură cu mousse de căpșuni și glazură de ciocolată
Hello taste
Publicat 13.05.2024
Cele mai bune alimente pentru sarcină
Deparinti
Publicat 13.05.2024
Situațiile în care un angajat poate cere salarii compensatorii când...
ziare.com
Publicat 13.05.2024
Emre Altuğ a îmbrăcat din nou costumul de mire și a surprins pe toată lumea....
Happy
Publicat 13.05.2024
Semințe și nuci care conțin zinc. Ce efecte pot avea asupra alimentației
Medicool
Publicat 13.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024