Anul acesta se poartă mireasa extravagantă: îmbrăcată în costum de mire
De Redactia Observator la 13.01.2017, 16:57Există rochii de mireasă tip sirenă, există rochii de mireasă tip "prinţesă" şi chiar rochii de mireasă ecologice! Tocmai de aceea, este ciudat ca între atât de multe modele de rochii să apară şi costumul de mireasă. Însă, de anul acesta, domnişoarele excentrice se pot căsători în costume de inspiraţie bărbătească. Cel puţin aşa şi-ar dori unii designeri.
Viitoarele mirese se uită cam urât la ţinută cu vestă şi papion. Sunt sceptice. Cele mai multe dintre ele nu cred că vor purta aşa ceva.
-Personal n-aş face o aşa alegere. Ciudat, dar interesant. Toată lumea se uită. E ceva nou. Diferit, aş spune.
Ca să porţi costumul în ziua în care te măriţi îţi trebuie curaj. Şi, în mod sigur, atitudine!
-Nu mi se pare feminin. Nu...
-Îţi place mai tradiţional?
-Da.
-Ce ai alege tu pentru ziua nunţii?
-Rochie... Gen de prinţesă, mai specială, aşa.
-V-aţi vedea fiica la altar într-un costum?
-Nuuu. (râde) Trebuie să fie într-o rochie.
-Arată bine, pentru un agent secret, cred că ar merge... (râde)
-Mi se pare foarte OK. Nonconformist, ieşit puţin din tipare.
Şi designerii şi organizatorii târgului de nunţi spun că este cu totul şi cu totul altceva.
-Recomandăm voalul pentru rochii de mirese, dar nu pentru costum! Dar l-am pus, fiind parte feminină, ca să aibă accesoriu feminin...
-Sigur, nimeni nu obligă pe nimeni să poarte costumele. Dar, pentru cine vrea ceva diferit, este cea mai bună idee. Oricum, rochiile "clasice", scoase la vânzare la târgul de nunţi care a început în Timişoara, au preţuri care încep de la 300 de euro şi pot ajunge la câteva mii.