Avarie la RADET! Peste 100 de blocuri, fără căldură și apă caldă în cartierul Militari
Peste 100 de blocuri din cartierul Militari au rămas, încă din cursul nopții, fără căldură și apă caldă din cauza unei avarii produse la o magistrală a RADET-ului
De Redactia Observator la 08.01.2016, 13:27
Peste 100 de blocuri din cartierul Militari au rămas, încă din cursul nopții, fără căldură și apă caldă din cauza unei avarii produse la o magistrală a RADET-ului
"A apărut o avarie a RADET în cursul dimineții, în zona Militari. Sunt afectate 110 blocuri", a spus ppurtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului București (PMB), Alexandru Ichim., într-o conferință de presă, precizând că se intervine pentru remedierea acesteia.
Potrivit acestuia, astfel de avarii sunt cauzate de rețeaua veche.
"Este o rețea care este veche și din cauza aceasta apar aceste situații neprevăzute. În cursul zilei de azi (n.r. vineri) va fi remediată avaria, a apărut în cursul dimineții", a adăugat reprezentantul Municipalității.