Oraş terorizat de tâlhari: Cinci femei au fost snopite în bătaie şi jefuite, în Botoșani! Agresorii sunt liberi
E teroare în Botoşani, unde cinci femei au fost atacate şi jefuite în doar 48 de ore. Agresorii lor sunt trei tineri, încă liberi. Au lovit pe străzi întunecate, şi-au călcat în picioare victimele pentru un portofel sau un inel.
De Redactia Observator la 16.12.2016, 20:00- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
E teroare în Botoşani, unde cinci femei au fost atacate şi jefuite în doar 48 de ore. Agresorii lor sunt trei tineri, încă liberi. Au lovit pe străzi întunecate, şi-au călcat în picioare victimele pentru un portofel sau un inel.
"M-a luat şi m-a împins cu faţa în jos. Şi m-au bătut cu pumnii în cap şi cu picioarele", povesteşte una dintre victimele din Botoşani. Sunt mame şi bunici. Femei fără apărare bătute pentru o poşetă sau un portofel. Călcate în picioare până la sânge pentru o verighetă sau un telefon. În plină stradă. Cinci, în doar 24 de ore.
"M-au lăsat lată. O oră am stat pe piatră să mă pot ridica să deschid o uşă. Au vrut să vadă dacă mai răsuflu", spune prima victimă a seriei de atacuri.
Femeia a fost urmărită şi lovită chiar în casă, înainte de lăsarea serii. Are 80 de ani şi mai trăieşte doar pentru că a fost găsită la timp de vecini.
Al doilea atac a fost dat o oră mai târziu, pe o stradă îngustă, fără trafic şi camere de supraveghere. Ţinta, tot o femeie singură.
A doua zi, aceiaşi atacatori au lovit de trei ori. Alte trei femei au fost bătute pentru bani şi bijuterii. Pe ultima victimă au lăsat-o inconştientă în drum. Fiul ei a alertat oraşul şi autorităţile. A cerut ajutor pe Facebook pentru ca agresorii să fie prinşi înainte de a face o altă victimă.
"A fost bătută cu cea mai mare cruzime posibilă. A rămas în stradă 40 de minute jos, acolo în zăpadă", spune Andrei, fiul victimei.
Atacatorii sunt, în continuare, liberi, iar pe străzile oraşului s-a instalat frica. Poliţia a făcut filtre în oraş, a verificat camerele de supraveghere şi a stat de vorbă cu victimele.
Trei din cele cinci femei bătute vor rămâne în continuare în spital. Una dintre ele a fost operată. Un psiholog va sta de vorbă cu fiecare victimă.