Antena LIVE

Lecţie de ambiţie, examen dat prin semne. Deşi nu poate auzi şi nu poate vorbi, Monica şi-a îndeplinit visul de a deveni jurnalist

Când vrei cu adevărat să devii jurnalist, ambiţia contează mai mult decât o voce puternică sau un auz fin. O ştie cel mai bine o tânără care tocmai a absolvit facultatea de jurnalism din Bucuresti, desi ea nu poate vorbi şi nici auzi.

De la 24.06.2020, 11:45

Sunt foarte puţini tineri ca ea în România, o ţară cu multe bariere în calea celor pe care îi numim generic persoane cu handicap.

In fata ecranului de calculator, o fată cu ochi albastri abia asteaptă să scrie finalul fericit al unei povesti incredibile. O cheama Monica si tocmai se pregateste pentru examenul de licenţă la facultatea de jurnalism.

Îi e alături, acum, şi de-o viata, doamna Ionica. Vocea ei. Omul care ii transpune limbajul gestual in cuvinte.

Ambitia sa a uimit pe toată lumea. În sala de examinare, au curs lacrimi de emoţie. Monica a învâţat de când era copil că viaţa e o luptă. Cu propriul handicap, cu mentalitaţile şi cu sistemul.

Mama Monicăi: A terminat un liceu de masă, şi a fost greu. De acolo a început greul trecerea de la o şcoală specială la un liceu de masă. Este greu, greu.

Statul nu le ofera nimic in afara unei hartii pe care scrie "handicap". Dar Monica a inchis certificatul intr-un sertar si a decis sa arate lumii de ce e ea in stare.

Timp de 7 ani a lucrat la un xerox, iar la aproape 30 de ani a dat examen la jurnalistică. A intrat din prima.

Romina Surugiu- prodecan Facultatea de Jurnalism: Am reusit să integram o persoană care este absolut normală, dar care are o dizabilitate de auz. Am reuşit să-i dăm o şansă, să aibă o calificare universitară

O reusita remarcabila si pentru Monica dar si pentru sistemul de invatamant de la noi.

Antonio Momoc, decanul facultatii de jurnalism: Exprimarea se produce non-verbal, cele mai multe studii spun că nu prin cuvinte comunicăm unii cu ceilalţi ci prin semne, prin simboluri, prin gesturi, prin mimică. Cu alte cuvinte ne putem înţelege chiar dacă nu vorbim aceeaşi limbă. 

Monica face parte din noua generatie de jurnalisti. Are planuri mari si stie sigur ca ea va reusi sa schimbe, daca nu lumea, macar perceptia lumii fata de oameni ca ea. 

Ți-a plăcut acest articol?

examen jurnalism licenta monica semne
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024