Au început discuţiile legate de succesiunea la tron a Împăratului rromilor
De Redactia Observator la 13.01.2017, 16:40Focul va arde trei zile şi trei nopţi la curtea Împăratului Rromilor de Pretutindeni. Vestea că împăratul Iulian s-a stins, a adus mare tristeţe în rândul supuşilor săi. Însă, dinastia trebuie să continue. Consiliul de Coroană s-a întrunit, în urmă cu scurt timp, pentru a decide care dintre urmaşii împăratului îi va lua locul pe tron.
De când şi-a aşezat coroana pe cap, Împăratul Iulian s-a făcut respectat. A cerut ca ţiganii să nu mai fie discriminaţi. Să fie numiţi rromi. Iar Guvernul l-a ascultat. Şi supuşii nu-i ieşeau din cuvânt.
-Întreba pe el ce să facă să fie bine, să n-ajungă la scandaluri, să nu ajungă la alte probleme. Şi el hotăra ce să facă să-i liniştească pe toţi.
De când a murit, rromii nu mai au linişte. Azi, la curtea împărătească, s-a adunat întreaga familie, dar şi supuşii, ca să-l plângă. Împăratul a fost aşezat într-un sicriu din lemn de cireş, iar la căpătâi i-a fost aşezată diploma de inginer, în ramă aurită. Asta pentru că, pe unde se ducea, împăratul se mândrea că a terminat facultatea la Bucureşti.
În curte, a fost aprins focul, aşa cum e obiceiul ţigănesc.
-Aicia se face toate şedinţele la foc în astea 3 zile şi 3 nopţi. Pe unde a umblat, ce a făcut, ce bine a făcut pentru rromi, cine să rămână în locul lui.
Pe patul de moarte, Împăratul a lăsat vorbă ca unul din fiii lui să-i urmeze la tron. Aşa că azi, Consiliul de Coroană s-a reunit de urgenţă la Sibiu pentru a lua o decizie.
-După ce se pleacă cu mortul, se adună tot ce este în casă, ce s-a făcut lângă foc, toată mizeria de cenuşă, de cărbuni, se strânge şi se aruncă pe apă.
Împăratul avea doi fii. Cel care va urma la tron ar trebui să fie primul venit pe lume.