Restructurări de proporţii în Ministerul de Finanţe! Direcţia ANTIFRAUDĂ din cadrul ANAF, la un pas să DISPARĂ!
Ministerul de Finanţe se confruntă în prezent cu numeroase restructurări şi unificări de direcţii, iar dintre toate schimbările, cea mai importantă ar fi faptul că Direcţia Antifraudă este pe cale de dispariţie.
De Redactia Observator la 04.09.2017, 17:46Ministerul de Finanţe se confruntă în prezent cu numeroase restructurări şi unificări de direcţii, iar dintre toate schimbările, cea mai importantă ar fi faptul că Direcţia Antifraudă este pe cale de dispariţie.
În realitate, Direcţia Antifraudă va fi unificată cu Direcţia Inspecţie Fiscală.
Ultimele evaluări interne făcute de Ministerul Finanţelor arată că în direcţiile de colectare din minister, şi mai ales în cele responsabile de executarea silită, angajaţii abia au studii medii, şi nu de specialitate economică.
Surse din mediul financiar şi guvernamental au declarat că rezultatele slabe în privinţa colectării înregistrate de direcţia Antifraudă, care înregistrează de trei trimestre consecutive pierderi, vor determina unificarea acesteia cu Direcţia Inspecţie Fiscală.
- ANAF anunță că a vândut 13 imobile sechestrate de la persoanele condamnate în dosarul Microsoft
- Guvernul înapoiază TAXA AUTO începând de astăzi! Descarcă FORMULARUL pentru rambursarea banilor
- Florin Salam şi alţi manelişti, în vizorul ANAF! Inspectorii au descoperit o fraudă de peste un milion de euro!
În plus, abia numiţi şi fără să aibă aprobarea BNR, cei doi membri numiţi în Consiliul de Administraţie al CEC au fost retraşi, în locul lor urmând a fi numite alte persoane, scriu jurnaliştii de la economica.net.
Antifrauda a căpătat notorietate în 2015, la un an de la înfiinţare, când a întreţinut o campanie controversată de verficare a caselor de marcat din domeniul horeca. Instituţia afişa public uniforma de tip militar şi punea lacăt pe afacerile pe care le găsea cu nereguli.
Acţiunile în forţă erau concentrate în punctele fierbinţi de pe Litoral (Mamaia, Costineşti şi Vama Veche) şi în marile zone comerciale din Capitală şi în Centrul Vechi.