Şefa Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din Gorj, în faţa judecătorilor
În Gorj, să fii rudă cu preşedinta Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap este un handicap. Carmen Mocioi, medicul care a condus această comisie până luna trecută, e acuzată că a dat certificate de handicap întregii familii.
De Redactia Observator la 11.07.2014, 07:57În Gorj, să fii rudă cu preşedinta Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap este un handicap. Carmen Mocioi, medicul care a condus această comisie până luna trecută, e acuzată că a dat certificate de handicap întregii familii.
Pentru cei mai mulţi bolnavi obţinerea certificatului de handicap e o adevărată corvoadă. Unii au fost chemaţi ani la rând în faţa comisiei, chiar dacă îşi pierduseră un picior, pentru a le fi reînnoit certificatul de handicap.
Siţuaţia nu ar fi fost la fel în cazul rudelor lui Carmen Mocioi, preşedinta Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Gorj, acuză procurorii. Mama şi socrii acesteia au primit dreptul de a avea un însoţitor, deşi nu au nevoie de unul.
În aceeaşi situaţie este şi socrul acestei femei, care se plimbă prin faţa comisiei de două decenii, deşi are semipareză.
Procurorii spun că medicul Carmen Mocioi a emis acte medicale pentru mama, socra şi socrul ei, acordând apoi certificatele de încadrare în grad de handicap şi documentele de evaluare medicală, fără ca şefii ei să-şi dea seama că încalcă legea.
După ce a ieşit totul la iveală, carmen Mocioi şi-a dat demisia din conducerea comisiei de acordare a gradelor de handicap.Dar asta n-a scăpat-o de braţul legii. A fost trimisă în judecată pentru conflict de interese.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit că prejudiciul pe care l-ar fi provocat medicul este de peste 70 de mii de lei.