Poliţia caută un bărbat surprins de camerele de supraveghere când fura dintr-un magazin o geantă în care era o sumă mare de bani
Proprietara unui magazin din Sectorul 4 a rămas fără geanta plină cu bani, după ce fetiţa unei prietene s-a jucat cu ea şi a uitat-o în mijlocul prăvăliei. Un individ a observat-o şi a şi furat-o. Dar fără griji. Chiar s-a plimbat minute bune cu ea pe umăr.
De Redactia Observator la 28.04.2017, 19:37Proprietara unui magazin din Sectorul 4 a rămas fără geanta plină cu bani, după ce fetiţa unei prietene s-a jucat cu ea şi a uitat-o în mijlocul prăvăliei. Un individ a observat-o şi a şi furat-o. Dar fără griji. Chiar s-a plimbat minute bune cu ea pe umăr.
Imaginile surprinse pe camera de supraveghere arată cum tânărul, venit iniţial pentru a-şi face cumpărăturile, găseşte în mijlocul magazinului o geantă pe care, fără nici o jenă, şi-o însuşeşte.
După ce a luat geanta, tânărul i-a aşteptat şi pe prietenii lui să-şi termine cumpărăturile. Iar înainte de a pleca, s-a mai plimbat de câteva ori prin magazin, cu geanta pe umăr.
În geanta furată se aflau 7.500 de lei, bijuterii, carduri, acte şi chei. Poşeta a ajuns în mijlocul magazinului din pură întâmplare. O fetiţă s-a jucat cu ea, iar mai apoi a lăsat-o pe jos, printre picioarele clienţilor.
Poliţia încearcă să îl găsească pe hoţ.
Dacă va fi găsit, tânărul riscă până la cinci ani de închisoare. Nu e prima dată când proprietara este păgubită. Cu doar o lună în urmă, chiar vânzătoarea pe care voia s-o angajeze a lăsat-o fără 2.500 de lei.