Reacţia lui Darren Cahill când a auzit că s-ar putea despărţi de Simona Halep
În urma eliminării de la US Open, s-a vorbit din ce în ce mai mult despre o posibilă despărţire a antrenorului Darren Cahill de Simona Halep.
De Redactia Observator la 03.09.2018, 08:14Odată cu eliminarea de la US Open, Simona Halep a stabilit un record negativ, românca devenind primul cap de serie numărul unu din istoria competiţiei, scoasă din competiţie în primul tur. În urma înfrângerii în faţa estonei Kaia Kanepi, s-a vorbit din ce în ce mai mult despre o posibilă despărţire a antrenorului Darren Cahill de Simona.
Australianul Darren Cahill este unul dintre puţinii tehnicieni din lume care a reuşit să ducă spre câştigarea unui Grand Slam atât a unui tenismen, cât şi a unei tenismene.
Trofeul obţinut de Simona Halep la Roland Garros a fost primul pentru Cahill ca antrenor în tenisul feminin, după ce reuşise să îi conducă spre aceeaşi performanţă pe Leyton Hewitt şi Andre Agassi.
Cahill este antrenorul care a propulsat-o pe Simona Halep pe locul 1 mondial şi a condus-o şi spre câştigarea primului ei Grand Slam.
Subiectul unei posibile despărţirii de Simona Halep a fost preluat şi de comentatorii de la US Open, care au declarat că australianul ar fi potrivit să-l pregătească pe Nick Kyrgios, conaţionalul său, recunoscut pentru problemele de natură mentală pe care le are.
Cahill a auzit vorbele comentatorilor şi a reacţionat imediat pe Twitter, după ce un fan comentase: "Sunt singura persoană care crede că e o lipsă de respect din partea comentatorilor să discute despre posibilitatea ca Darren Cahill să-l antreneze pe Nick Kyrgios, dacă el este antrenorul Simonei Halep?".
"Nu, şi eu cred că e o lipsă de respect. Foarte bine ai spus", a scris Cahill, potrivit adevarul.ro.
Reacţia australianului confirmă încă o dată faptul că va continua să o antreneze pe Halep, fapt susţinut chiar de româncă la revenirea în ţară, de la US Open.
Eliminată în prima manşă la New York, Simona Halep are în acest moment 2.086 de puncte în plus faţă de ocupanta locului secund, Caroline Wozniacki. Dacă Svitolina nu câştigă turneul, diferenţa dintre locul I şi al doilea se va păstra şi după US Open.