Antena LIVE

Curs valutar

Descoperirea care ar putea revoluţiona istoria: Oase dintr-o specie umană necunoscută, mai veche de un milion de ani, descoperite în Spania

Oamenii de ştiinţă au dezgropat în Spania oase faciale fosilizate cu o vechime cuprinsă între 1,1 milioane de ani şi 1,4 milioane de ani şi care ar putea aparţine unei specii necunoscute până acum în lanţul evoluţiei umane - o descoperire care rescrie istoria timpurie a omenirii în Europa, relatează Reuters, citat de Agerpres.

De la 12.03.2025, 22:25
WhatsApp
Descoperirea care ar putea revoluţiona istoria: Oase dintr-o specie umană necunoscută, mai veche de un milion de ani, descoperite în Spania Profimedia

Fosilele, descoperite în peştera Sima del Elefante, în apropierea oraşului Burgos, cuprinde fragmente care acoperă 80% din partea stângă a zonei centrale a feţei unui individ adult, inclusiv părţi din pomeţi şi maxilarul superior. Se numără printre cele mai vechi fosile umane descoperite pe teritoriul Europei.

Cercetătorii au botezat fosila ''Pink'', un omagiu adus trupei rock Pink Floyd.

Anatomia facială a lui Pink era mai primitivă decât cea a lui Homo antecessor, specie care a locuit în Europa Occidentală cu circa 850.000 de ani în urmă şi care avea partea centrală a feţei îngustă, asemănătoare omului modern. Partea centrală a feţei lui "Pink" era mai proeminentă şi masivă decât în cazul Homo antecessor şi prezenta unele similarităţi - dar şi diferenţe - faţă de Homo erectus, despre care se crede că a fost prima specie umană care a migrat din Africa.

Specia umană misterioasă

 

Cercetătorii au spus că fosilele nu sunt suficient de complete pentru a concluziona că "Pink" aparţinea unei specii umane străvechi necunoscute până acum, dacă că această posibilitatea este reală. Au atribuit fosilei denumirea ştiinţifică provizorie Homo affinis erectus, în semn de recunoaştere a afinităţilor sale cu anumite trăsături ale lui Homo erectus.

''Aceste descoperiri deschid o nouă cale de cercetare în studiul evoluţiei umane în Europa şi introduc un nou element în locuirea timpurie a Europei'', a declarat arheologul Rosa Huguet, de la Institutul catalan de paleoecologie umană şi evoluţie socială (IPHES-CERCA), din Spania, autoarea principală a studiului publicat miercuri în revista Nature.

''Când vom avea mai multe rămăşiţe fosile, vom putea spune mai multe despre această specie'', a adăugat Rosa Huguet.

Specia noastră, Homo sapiens, a apărut în urmă cu abia 300.000 de ani în Africa, migrând ulterior în toată lumea, inclusiv în Europa. Homo erectus a apărut prima dată în Africa în urmă cu circa 1,9 milioane de ani, prezentând proporţii corporale similare cu cele ale omului modern. Homo antecessor avea, de asemenea, proporţii corporale moderne, precum şi o anatomie facială cu aspect modern.

Zona centrală a feţei lui "Pink" seamănă cu Homo erectus graţie structurii sale nazale plate şi subdezvoltate, spre deosebire de structura osoasă nazală proeminentă a lui Homo antecessor şi Homo sapiens.

''Homo antecessor avea o zonă centrală a feţei modernă, foarte similară cu cea a lui Homo sapiens. În schimb, zona centrală a feţei descoperită la situl Sima del Elefante prezintă o combinaţie de trăsături asemănătoare cu Homo erectus, precum şi altele, care sunt derivate dar nu sunt prezente la Homo erectus'', a declarat peleontologul şi autorul principal al studiului, José Maria Bermúdez de Castro Risueno, codirector al Proiectului Atapuerca dedicat evoluţiei umane.

Sunt cunoscute puţine informaţii despre primii rezidenţi ai Europei. Există fosile atribuite în mod obişnuit lui Homo erectus, cu o vechime de 1,8 milioane de ani, descoperite într-un sit din Caucaz, în Georgia, denumit Dmanisi, aflat la marginea Europei. Există şi unelte din piatră cu o vechime de 1,4 milioane de ani descoperite în vestul Ucrainei, precum şi oase cu urme de tăieturi, sugerând folosirea uneltelor din piatră pentru măcelărirea carcaselor de animale, cu o vechime de 1,95 de milioane de ani, descoperite în România.

Din situl Sima del Elefante, cercetătorii au recuperat cu o ocazie anterioară un fragment de maxilar cu o vechime estimată de 1,2 milioane de ani, aparţinând unei specii neidentificate. Fosilele "Pink", descoperite în 2022, au fost recuperate dintr-un strat mai adânc - astfel mai vechi - din acelaşi sit. Un molar de copil datând aproximativ din aceeaşi perioadă a fost descoperit într-un sit din Granada, Spania, aparţinând unei specii de asemenea necatalogate.

''Sunt foarte puţine situri cu fosile umane corespunzând primilor locuitori ai Europei'', a spus arheologul şi coautor al studiului Xosé Pedro Rodríguez-Álvarez, de la Universitatea Rovira I Virgili, Spania.

Fosilele "Pink" sunt mai vechi decât orice rămăşiţe cunoscute de Homo antecessor. Iar, potrivit cercetătorilor, specia lui "Pink" ar putea aparţine unei populaţii care a ajuns în Europa în timpul unei migraţii care a precedat Homo antecessor.

''Nu ştim dacă e posibil să fi coexistat pentru o scurtă perioadă sau dacă nu au trăit niciodată împreună'', a declarat Rosa Huguet.

În apropierea lui "Pink" au fost descoperite unelte simple din quarţ şi cremene, precum şi oase de animale cu urme de tăiere, care indică sacrificarea.

Cercetătorii nu au reuşit să reconstruiască chipul complet al lui "Pink" din cauza fosilelor incomplete. A fost nevoie de o muncă migăloasă pentru a asambla fragmentele şi a scoate la iveală zona centrală a feţei, prin combinarea unor metode tradiţionale de conservare şi restaurare cu imagistică complexă şi analiză 3D. Genul lui "Pink" nu a putut fi stabilit cu certitudine.

''Sunt multe întrebări care aşteaptă răspunsuri, iar această descoperire scrie o pagină nouă în istoria evoluţiei umane'', a declarat Bermúdez de Castro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fosile spania
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025