Efecte catastrofale dacă asteroidul Bennu va lovi Pământul. Experții au calculat cel mai rău scenariu
Asteroidul Bennu ar putea lovi Pământul în anul 2182. Chiar dacă probabilitatea este foarte mică, cercetătorii au calculat ce efecte ar produce coliziunea. Ei spun că efectele vor fi catastrofale.
De Redactia Observator la 06.02.2025, 18:08Asteroidul Bennu se apropie de Pământ la fiecare șase ani. Oamenii de știință au calculat o probabilitate de 1 din 2.700 privind o coliziune cu Pământul în anul 2182, potrivit Reuters. Ei au mers mai departe cu cercetările și au încercat să afle ce se va întâmpla în cazul puțin probabil al unei coliziuni.
Ei au făcut simulări computerizate și au stabilit că pe lângă craterul inițial, un șir de dezastre se vor declanșa pe planetă. Sute de milioane de tone de praf vor ajunge în atmosferă, provocând perturbări ale climei și fotosintezei cu o durată de trei până la patru ani pe tot globul. Lumina pe planetă va fi scăzută. Temperatura se va reduce și vor fi puține precipitații, a explicat Lan Dai, cercetător la Centrul IBS pentru Fizica Climei (ICCP) de la Universitatea Națională Pusan din Coreea de Sud.
Impactul asteroidului va provoca cutremure, incendii, radiații și erupții vulcanice
Studiul publicat săptămâna aceasta în revista Science Advances arată că în cel mai rău scenariu, temperatura medie la suprafeței Pământului ar scădea cu aproximativ 4 grade Celsius), precipitațiile medii ar scădea cu 15%, ar exista o reducere de până la 20-30% a fotosintezei plantelor și o epuizare de 32% a stratului de ozon, transmite Mediafax.
Cercetătorii nu au stabilit și numărul deceselor. Acest lucru depinde de locul în care se produce impactul asteroidului.