Cât costă o vacanţă de patru zile în Maramureş, de Paşte. Proprietarii de pensiuni se plâng că cererea e mai mică decât în alţi ani
A mai rămas o lună şi o săptămână până la vacanţa de Paşte. Românii, însă, nu se înghesuie să celebreze sărbătoarea Învierii Domnului departe de casă. În Maramureş, proprietarii de pensiuni se plâng că, deşi nu au crescut preţurile, cererea e mai mică decât în alţi ani.
De Redactia Observator la 30.03.2024, 13:37- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Localnicii din satul maramureşean Breb - care sunt şi gospodari, şi antreprenori - au deschis larg porţile pentru turişti. Potecile sunt, momentan, goale. În căutare de turişti, însă, am găsit mai mulţi străini decât români.
Jess şi Max, turiști din Londra: Iniţial am plănuit să facem o excursie în Transvilania şi după ne-am uitat la restul locaţiilor din România şi părea prea frumos ca să pierdem bisericile şi alte locuri interesante, precum Cimitirul Vesel.
Norma e şi ea din Anglia. A prins atât de mult drag de România, încât şi-a făcut o casă şi la noi. Acum a venit la relaxare în Maramureş.
Norma, turistă din Anglia: E foarte diferit pentru noi. Ador mâncarea de aici. Iubesc sarmalele, micii, peştele din Dunăre.
Preţuri ca anul trecut, dar oaspeţii se lasă aşteptaţi
Cele mai multe pensiuni au scos deja la vânzare oferte pentru Paşte. Unii proprietari chiar au păstrat aceleaşi preţuri ca anul trecut, dar oaspeţii se lasă aşteptaţi.
Maria Opriș, administrator pensiune: 350 de lei de persoană, cu mic dejun şi cină şi masa de Paşte. Băuturi, mâncare, de toate. Avem horincă de prune, horincă de mere, afinată.
Ultimele pregătiri pentru masa de Paşte
În alte pensiuni, gospodinele fac experimente în bucătărie şi încearcă să stabilească meniul final pentru masa de Paşte.
Rodica Nemeș, administrator han: Avem turişti din sudul ţării, de la Cluj, rezvervările şi le-au făcut cam cu o lună şi jumătate înainte.
Specialiștii în turism spun că, momentan, gradul de ocupare a camerelor disponibile de Paşte în Maramureș este de 65%.
Catinca Perșe, reprezentant agenție de turism: Noi avem încredere, că mai este o lună până la sărbătorile pascale şi că vom avea solicitări. Ne aşteptăm la o creştere de ultim moment.
2.000 de lei de persoană costă, în medie, o vacanţă de patru zile în Maramureş. În tarif intră cazarea, mesele festive şi diverse activităţi.