Planeta se sufocă: În Valea Morţii, cel mai fierbinte loc de pe glob, sunt 53°C, Europa şi China se topesc şi ele
Al doilea val de căldură extremă topeşte Europa. Italia şi Spania se confruntă cu temperaturi extrem de mari, iar autorităţile îi avertizează pe locuitori să limiteze activităţile desfăşurate în aer liber. Inclusiv Ministerul român al Afacerilor Externe a emis antenţionări de călătorie pentru cele două ţări. Şi în Statele Unite şi China termometrele au arătat peste 52 de grade Celsius.
De Redactia Observator la 18.07.2023, 08:35Căldura insuportabilă a ajuns şi peste Ocean. În Valea Morţii, din California, termometrele au arătat chiar şi 53,3 grade Celsius. Zona, cunoscută ca fiind cea mai fierbinte de pe Pământ, se apropie de cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată: 56,7 grade Celsius. Texas a confirmat recent prima moarte din cauza căldurii: un bărbat de 67 de ani şi-a pierdut viaţa în casa sa la sfârşitul lunii trecute, din cauza lipsei de aer condiţionat.
În Sicilia, la ora prânzului, au fost înregistrate 38 de grade, iar în Roma, 40. Un adevărat infern pentru turişti.
Turişti: Tocmai ne-am dat jos de pe vasul de croazieră şi acum vizităm Roma. Ne-am dat jos şi o să stăm câteva zile, ne-am adus ventilatoare şi pălării. Cât este foarte cald o să ne întoarcem la hotel şi apoi o să ieşim să vedem Fontana di Trevi, seara.
Şi autorităţile italiene îi sfătuiesc pe turişti, mai ales pe vârstnici, să nu viziteze celebrul Coloseum sau alte atracţii turistice în aer liber, între orele 11 şi 16, pentru că îşi pun viaţa în pericol. Pentru că nu vor să-şi strice concediul, mulţi dintre vizitatori nu ţin cont de recomandări.
- Pompierii români, trimiși să lupte cu flăcările care amenință Atena. Al doilea val de căldură care lovește...
- România fierbe în urma codurilor roşii şi portocalii de caniculă. 60 de grade Celsius la nivelul asfaltului, în...
- Cum ne protejăm animalele de companie de caniculă: sfaturile medicilor veterinari
Europa se topeşte
În Spania, continuă să ardă vegetaţia şi pe insula La Palma. 4000 de oameni au fost evacuaţi şi peste 5000 de hectare de pădure s-au făcut scrum.
Nord-vestul Chinei a fost, de asemenea, chinuit de temperaturile ridicate. Termometrele au arătat 52,2 de grade Celsius, iar frica legată de o posibilă secetă îi înspăimântă pe locuitori.
Meteorologii avertizează că această lună iulie ar putea fi cea mai caldă din ultimii 120.000 de ani. Mininsterul român al Afacerilor Externe a emis atenţionări de călătorie pentru Italia şi Spania din cauza caniculei, dar şi a posibilelor incendii de vegetaţie.