Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România atinge polul frigului. Cel mai aspru episod de iarnă, în noaptea de luni spre marţi

România atinge polul frigului în noapte3a de luni spre marţi, avertizează meteorologii. În noaptea de luni spre marți se așteaptă cele mai scăzute temperaturi, cu minime de până la -20°C în zonele montane și -14... -15°C în București, în timp ce viscolul și ninsoarea vor intensifica senzația de frig.

de Redactia Observator

la 12.01.2026 , 10:06

România atinge polul frigului. Cel mai aspru episod de iarnă, în noaptea de luni spre marţi Oameni în furtună de zăpadă - Shutterstock

Vremea geroasă continuă să domine România, iar cel mai rece moment al acestui episod de frig urmează să fie în noaptea de luni spre marți, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Elena Mateescu, director general ANM, a explicat că deși în această noapte temperaturile au scăzut semnificativ, adevăratul vârf al gerului este abia de așteptat.

- 22 grade Celsius la Vârful Omu

Articolul continuă după reclamă

Cea mai scăzută temperatură înregistrată recent a fost la Vârful Omu, minus 22 grade Celsius, iar în toate masivele montane temperaturile s-au situat sub minus 15 grade Celsius.

În depresiunile din Estul Transilvaniei, cunoscute ca „polul frigului” al României, mercurul a coborât, de asemenea, sub minus 15 grade, iar în Capitală, la stația București-Băneasa, minima a fost de aproximativ minus 10 grade Celsius, scrie Mediafax.

Meteorologii avertizează însă că noaptea următoare va fi mai rece. Se estimează că minimele vor ajunge la minus 20 grade în zonele montane și în jurul minus 14–15 grade în București și localitățile preorășenești.

În plus, vântul va intensifica senzația de frig, cu rafale ce pot atinge 70–80 km/h, viscolind zăpada în special în nordul și centrul țării.

Se așteaptă precipitații în special în zonele montane și nordul României, cu ninsori slabe ce pot depune 3–7 cm de zăpadă.

Vremea geroasă va persista până la mijlocul săptămânii, după care temperaturile vor crește treptat, cu maxime pozitive de până la 7–8 grade Celsius și minime mai blânde, între minus 8 și 2–3 grade.

Meteorologii precizează că după acest episod de frig, alternanțele de temperaturi vor continua, cu perioade geroase urmate de scurte perioade cu temperaturi ușor pozitive, o situație tipică pentru iarna din România.

Cod galben de ger în toată ţară 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ger valabil în toată ţara. Codul intră în vigoare de luni, 12 ianuarie, ora 20:00, până marţi, 13 ianuarie, ora 10:00 Fenomene vizate: temperaturi deosebit de scăzute, ger în cea mai mai mare parte a țării În noaptea de luni spre marți, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi minime cuprinse în general între -19 și -9 grade, cu cele mai scăzute valori în Transilvania și în zonele de munte.

Interval de valabilitate: 12 ianuarie, ora 10:00 – 14 ianuarie, ora 10:00 Fenomene vizate: vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, ninsori și local strat de zăpadă, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului 

Luni (12 ianuarie), vremea va fi deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi maxime în general între -8 și 0 grade și ger persistent pe arii restrânse în Banat, Crișana și Transilvania, unde vor fi valori termice în jurul a -10 grade. Noaptea de luni spre marți (12/13 ianuarie) va fi geroasă în aproape toată țara, cu valori termice cuprinse în general între -19 și -7 grade. Marți (13 ianuarie) vremea se va menține deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă în centrul și nordestul teritoriului, astfel temperaturile maxime se vor situa în general între -8 și 2 grade.

Marți noaptea va mai fi ger în nord și nord-est și pe arii restrânse în centru, sud și est, temperaturile minime la nivelul întregii țări urmând a se încadra între -13 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 2...3 grade în sudul Banatului. Pe parcursul zilei de luni va ninge local în nord și centru, iar în Maramureș și nordul Carpaților Orientali se va depune un strat nou de zăpadă de 3...5 cm. Marți aria ninsorilor va cuprinde mai ales regiunile intracarpatice, unde se va depune strat de zăpadă, în general de 2...8 cm, iar în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, local de 10...15 cm (echivalent în apă de 10...15 l/mp).

Începând cu seara zilei de marți în vestul și sud-vestul țării vor fi precipitații mixte și depuneri de polei. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, îndeosebi în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, cu viteze de 70…80 km/h, viscolind zăpada și determinând scăderea vizibilității. Intensificări ale vântului vor fi luni, pe arii restrânse și în zonele joase din sud-vest, centru și nord-est (cu viteze de 40...50 km/h).

Miercuri și joi local vor fi precipitații mixte și depuneri de polei îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului.

Vremea în Bucureşti 

În intervalul 12.01.2026 ora 10:00 - 13.01.2026 ora 08:00, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade, iar cea minimă va fi de -14...-10 grade.

În intervalul 13.01.2026 Ora 08:00 - 14.01.2026 ora 10:00 Vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineața. Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza și seara va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -4...-2 grade, iar cea minimă de -8...-7 grade. Spre sfârșitul nopții vor fi condiții de ceață și chiciură.

În intervalul 12 ianuarie ora 20 - 13 ianuarie, ora 20, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de atenționare meteorologică cod galben ce vizează temperaturi deosebit de scăzute și ger. În intervalul 12 ianuarie ora 10 - 14 ianuarie, ora 10,municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de informare meteorologică ce vizează vreme deosebit de rece și ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să vă ţineţi de obiectivele pe care vi le-aţi pus la început de an?
Observator » Vremea » România atinge polul frigului. Cel mai aspru episod de iarnă, în noaptea de luni spre marţi