Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iubire cu parfum de lavandă, la Antena 1: Actorul Andrei Coman, în rol de primar în serialul original

Actorul Andrei Coman revine pe micile ecrane în noul proiect semnat Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production, Iubire cu parfum de lavandă, ce va avea premiera pe 31 octombrie şi va fi difuzat în fiecare joi şi vineri, la Antena 1, în rolul primarului din satul idilic Podişor.

de Redactia Observator

la 18.10.2024 , 12:29

Andrei Coman este un cunoscut actor român de teatru şi film. Absolvent al U.N.A.T.C. în 2007, actorul s-a făcut remarcat în roluri de film precum Transilvanian Ninja, Luca sau Curaj, dar şi în serialul Lia – Soţia soţului meu, de la Antena 1. Fire nonconformistă, pasionat de motociclete şi creator de bijuterii cu personalitate, Andrei Coman este un tip de-o sensibilitate profundă, contrar fizicului său.

În Iubire cu parfum de lavandă, Andrei Coman va putea fi urmărit în rol de primar, de data aceasta: ,,Rolul meu este o surpriză, este o schimbare radicală față de rolurile de până acum. Am fost surprins, emoționat și fericit atunci când am primit propunerea de a mă transforma în acest personaj. E un rol într-o direcție pe care nu am mai abordat-o până acum, dar care mi-a plăcut întotdeauna! La filmări este ca-n filme, ca în acelea frumoase, unde totul merge bine, toată lumea este fericită și abia așteaptă sa primească și să aducă "la viață" un nou episod. Împreună cu echipa, am transformat un sat într-o poveste, un loc minunat în întâmplări pline de iubire și neașteptat, o călătorie pe care abia aștept sa o trăim împreună! Sunt norocos și absolut încântat să pot face parte din acest super-proiect! Ne revedem curând!”, a declarat Andrei, care, în serial, îi va da viață lui Puiu Toader.

Filmările pentru serialul original Iubire cu parfum de lavandă, realizate în paralel cu două echipe de producţie, sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar telespectatorii pot avea acces la imagini din culisele proiectului urmărind conturile oficiale de socializare ale serialului. Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dani Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
IPS Teodosie ne îndeamnă să nu ascultăm de medic în perioadele de post. Sunteţi de acord cu noua sa declaraţie?
Observator » AntenaPLAY » Iubire cu parfum de lavandă, la Antena 1: Actorul Andrei Coman, în rol de primar în serialul original