Antena Meniu Search
x

Curs valutar

iUmor mâine seară, de la 20.00, la Antena 1: Radu Pietreanu, invitatul special al serii. Cheloo: "Radu a venit cu voie bună, cântec și muzică și a oferit un cutremur artistic!"

Cel de-al 17-lea sezon iUmor – Nu e ce vezi la televizor continuă, sâmbăta aceasta, cu un nou episod savuros, plin de momente neaşteptate momente de umor, dar și de surprize. Cea mai nouă ediţie, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, îl aduce în faţa juriului şi al telespectatorilor pe umoristul Radu Pietreanu, în calitate de invitat special. Actorul revine pe scena iUmor cu un număr savuros și, ca de fiecare dată, le va oferi celor aflați pe platoul de filmare terapie prin comedie.

de Redactia Observator

la 18.10.2024 , 12:32

Jurații s-au bucurat să îl revadă pe scena iUmor pe Radu Pietreanu, iar Cheloo a mărturisit, încă o dată, că: ,,Radu Pietreanu este magic!”. Actorul și-a deschis momentul cu o fabulă adresată juriului, ce a stârnit hohote de râs și a continuat cu o poezie cântată în stilul characteristic.

Un lucru este foarte clar atunci când vine vorba despre Radu – se vede munca depusă, se simte interesul pe care îl acordă de fiecare dată și bucuria de a veni mereu cu ceva fresh, actual”, declară Cosmin Natanticu, în vreme ce Cheloo recunoaște că: ,,Mi-a plăcut mult de tot, a venit cu voie bună, cântec și muzică și a oferit un cutremur artistic!”.

Întregul moment susținut de unul dintre cei mai îndrăgiți actori și scenariști va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Articolul continuă după reclamă

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 7 septembrie, de la 20:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
IPS Teodosie ne îndeamnă să nu ascultăm de medic în perioadele de post. Sunteţi de acord cu noua sa declaraţie?
Observator » AntenaPLAY » iUmor mâine seară, de la 20.00, la Antena 1: Radu Pietreanu, invitatul special al serii. Cheloo: "Radu a venit cu voie bună, cântec și muzică și a oferit un cutremur artistic!"