Am promis multe și am făcut foarte puțin! Cum își ratează România angajamentele verzi și ce riscăm dacă pierdem trenul
Ca să lase impresia că ține pasul cu alte state membre UE, România a promis, din 2021, că se va transforma într-un rai al transportului verde.
![Cum își ratează România angajamentele verzi Cum își ratează România angajamentele verzi](https://img.observatornews.ro/0/2024/9/25/594381/masina-electrica-2-6436f205.webp?w=430&f=2&v=2)
Și chiar a făcut câteva progrese. Dar numai în anumite privințe. Și oricum destul de mici, în comparație cu angajamentele. Iar timpul se scurge repede. Termenele limită se apropie. Și în curând va fi nevoie să ne confruntăm cu realitatea: am promis multe și am făcut foarte puține.
Am discutat pe larg subiectul cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cu experți în domeniul Energiei și cu actori din piața auto și financiară. Guvernul României și-a luat angajamentul de a investi în infrastructură, cu scopul de a reduce emisiile de dioxid de carbon, în cadrul „Pregătiți pentru 55”. Acesta este planul UE pentru a reduce cu 55% emisiile, în spațiului comunitar, până în 2030 (o etapă în drumul spre atingerea neutralității climatice, în 2050).
Citeşte informaţiile integral in articolul publicat de spotmedia.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰