Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Autostrada Unirii, taxa de peste 6 euro pentru fiecare 100 de kilometri parcurşi

Peste 6 euro - adică în jur de 30 de lei - ar putea achita pentru fiecare 100 de kilometri parcurşi. Doar pe tronsonul cuprins între Târgu Neamţ şi Iaşi, construit în parteneriat public privat, vor exista patru puncte de taxare.

de Redactia Observator

la 26.12.2018 , 21:48

Peste 6 euro - adică în jur de 30 de lei - ar putea achita pentru fiecare 100 de kilometri parcurşi. Doar pe tronsonul cuprins între Târgu Neamţ şi Iaşi, construit în parteneriat public privat, vor exista patru puncte de taxare, potrivit Studiului de Fundamentare realizat de Comisia de Prognoză şi Statistică.

Visul şoferilor din Moldova de a circula pe autostradă va deveni realitate contra cost. Comisia Naţională de Prognoză a publicat Studiul de fundamentare pentru autostrada Târgu Neamţ - Iaşi, tronson ce ar urma să fie construit prin parteneriat public - privat. Fiind realizat pe cheltuiala parţială a unui investitor, va exista o taxă pentru fiecare autoturism.

Pe autostrada Iasi Targu Neamt vor fi instalate patru punctele de taxare. La Iași, Târgul Frumos, Pașcani și Tg Neamț. Şoferii vor plăti taxa înca de la primii kilometri construiti pe care vor circula. Apoi, taxa va fi percepută și adaptata pe măsură ce lucrările vor avansa.

Vezi și

Potrivit documentelor oficiale, taxa de autostradă plătită pentru un autoturism la 100 de kilometri parcurşi este de 6,3 euro şi creşte în funcţie de gabaritul autovehiculelor. Valoarea ei va fi modificată la data de 01 martie a fiecărui an, în funcţie de rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior.

Autostrada Unirii, prima construită prin lege votată în Parlament, va avea o lungime de aproape 320 de km, de la Ungheni la Târgu Mureş, şi va costa aproximativ 8,9 miliarde de euro. Va fi construită cu bani de la bugetul de stat, din fonduri europene nerambursabile sau prin parteneriat public-privat, în funcţie de tronsoane. 

Porţiunea dintre Târgu Neamţ şi Iaşi va avea 61 kilometri la care se adaugă cei 7 kilometri ai bretelelor, iar proiectarea şi construcţia vor dura 48 de luni. Constructorul va primi o primă de 80 milioane euro în fiecare an dacă va termina lucrările mai repede. 

Cătălin Urtoi - preşedintele Asociaţiei Împreună pentru A8: Nu intelegem de ce s-a separat si s-a luat din aceasta zona a fondurilor europene si s-a dus la Public Privat. Acest parteneriat public privat va fi mult mai scump decat fondurile europene.

Anul acesta, Guvernul a promis 100 de kilometri noi de autostradă. Însă au fost daţi în folosinţă doar 60. Promisiuni vin şi pentru anul viitor. Cele mai aşteptate sunt loturile trei şi patru ale autostrăzii Lugoj-Deva. Iar în total autoriotăţile vorbesc de 117 kilometri de şosea de mare viteză. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri Auto » Autostrada Unirii, taxa de peste 6 euro pentru fiecare 100 de kilometri parcurşi