Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii își vor putea înmatricula sau radia mașinile online, fără să mai meargă la sediile DRPCIV. Legea merge la promulgare

Deputaţii au adoptat, marți, un proiect de lege care prevede crearea unei aplicații prin care cei care vor să înmatriculeze, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să poată face acest lucru fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediile DRPCIV. 

de Redactia Observator

la 27.02.2024 , 14:52

Aplicaţie pentru înmatricularea auto. Şoferii ar urma să-şi înscrie mașinile fără să mai meargă la sediile DRPCIV

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiect de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţã a Guvernului 38/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România, potrivit News.ro. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru conceperea, operaţionalizarea şi gestionarea unei aplicaţii prin care cetăţenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să poată face acest lucru fără a mai fi nevoie să se deplaseze la un sediu al serviciilor de înmatriculare.

Şoferii ar urma să-şi înscrie mașinile fără să mai meargă la sediile DRPCIV

Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Interne şi va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere, etc.). 

Articolul continuă după reclamă

Pe 21 iunie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei fiind decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Auto » Românii își vor putea înmatricula sau radia mașinile online, fără să mai meargă la sediile DRPCIV. Legea merge la promulgare