Observator » Ştiri Auto » Starea traficului 14 august 2026. Restricţii de tonaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Starea traficului 14 august 2026. Restricţii de tonaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Starea traficului 14 august 2026. Restricţii de tonaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului Starea traficului 14 august 2026. Restricţii de tonaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.08.2026, 10:22 | Modificat la 14.08.2026, 10:23

Reprezentanţii Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au oferit noi detalii despre starea traficului din România, vineri, 14 august 2026.

Conform reprezentanţilor INFOTRAFIC, în perioada 14 - 17 august 2026, circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă pe următoarele tronsoane de drum:

1. Autostrada A2: sens București (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4), în zilele: 14 august (12:00 - 22:00) și 15 august (06:00 - 22:00), iar pe sensul Constanța – București vor fi impuse restricțiile în perioada 14 august (16:00 - 22:00), 15 și 16 august (06:00 - 22:00), 17 august (12:00 - 22:00).

2. DN 7: Pitești (intersecția DN 7 cu DN 7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN 7 cu DN 1) – ambele sensuri, conform programului: 14 august (18:00 - 22:00), 15 și 16 august (06:00 - 22:00).

Articolul continuă după reclamă

3. DN 22C: Murfatlar (intersecția DN 22C cu DN 3) – Cernavodă (intersecția DN 22C cu A2) – doar sensul Murfatlar - Cernavodă, la data de 16 august (06:00 - 22:00).

4. DN 39: Agigea (intersecția DN 39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiului), ambele sensuri, în zilele: 14 august (16:00 - 22:00), 15 și 16 august (06:00 - 22:00).

Măsura este instituită pentru fluidizarea traficului și prevenirea evenimentelor rutiere, având în vedere intensificarea circulației în perioada sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, când crește numărul de turiști spre litoral și stațiunile montane.

Pe acelaşi subiect