TransBucegi,drumul care ne poartă de la primăvară la vară într-o singură zi
S-a redeschis unul dintre cele mai spectaculoase drumuri prin munte din România. Este vorba despre Transbucegi, şoseaua ce taie Bucegii, până deasupra norilor. Un drum ce ne poartă de la primăvară la iarnă într-o singură zi.
S-a redeschis unul dintre cele mai spectaculoase drumuri prin munte din România. Este vorba despre Transbucegi, şoseaua ce taie Bucegii, până deasupra norilor. Un drum ce ne poartă de la primăvară la iarnă într-o singură zi. Peisajele sunt superbe, traseele turistice unice, iar cabanele care ne întâmpină la peste 1500 de metri altitudine ne cuceresc cu aerul rustic, cu mâncarea gustoasă dar şi cu preţurile mici.
Am plecat din Sinaia să descoperim unul dintre cele mai frumoase drumuri care urcă şerpuit spre Parcul Natural Bucegi. De la bază, spre culmile munţilor, lăsăm în urmă pajiştile pline cu brânduşe, semn că a venit primăvara şi ne pregătim pentru o ultimă întâlnire cu iarna.
Drumul în pantă şi priveliştea îţi taie răsuflarea. O dată ajuns la 2000 de metri altitudine începi coborârea spre cabanele Platoului Padina.
Drumul către cabanele din Bucegi s-a asfaltat târziu. În 2013 a fost inaugurat Transbucegiul, cea mai rapidă alternativă spre Platoul Bucegilor. Drumul Babelor, numit aşa pentru că duce spre cele mai vizitate monumente ale naturii - Babele şi Sfinxul, înseamnă 20 de kilometri care încep din Sinaia şi continuă pe drumul judeţean 713.
- Când schimbăm anvelopele de iarnă cu cele de vară. Anunţul RAR
- De azi, se restricţionează traficul pe Valea Oltului. Circulația se închide total, în reprize de 15 minute
- Judeţele cu cele mai ridicate costuri de reparaţie ale maşinilor vechi. Preţul mediu ajunge la peste 9.300 de lei
- Codul Rutier a fost actualizat. Gestul care te poate lăsa fără permisul de conducere pentru 30 de zile
- Taxa auto de poluare revine. Cât ar putea plăti proprietarul unei maşini Euro 2 la impozit din 2026
În cabanele din zonă găseşti întotdeauna camere libere şi oameni gata să-ţi spună când e mai bine să porneşti spre traseele turistice din zonă. Cheile Tătarului, Peştera şi Mănăstirea Ialomiţei, Cheile Zănoagei sau Lacul Scropoasa sunt în apropiere. La întoarcere, bucătarii cabanelor te aşteaptă cu mâncare pregătită la foc de lemne.
Toporul care taie lemnele e semn că s-a făcut târziu şi e vremea să ne pregătim pentru o noapte friguroasă în munţi. Experienţa merită încercată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰