Video 5.000 de oameni au văzut meciul Franţa - Spania în Piaţa Antena World Cup
Dacă pe teren s-a jucat pentru un loc în marea finală, în Bucureşti s-a câştigat deja un alt meci, cel al distracţiei totale. Piaţa Antena World Cup a fost plină până la refuz de mii de oameni. Iar cei care nu au găsit loc la masă au urmărit partida din afara perimetrului. Emoţia s-a mutat şi pe terasele restaurantelor, pe rooftop-uri şi, în premieră, în mall-uri.
De la primul gol al Spaniei, Piaţa Antena World Cup a explodat de bucurie. Între Ateneu şi Piaţa George Enescu din Capitală, atmosfera a fost asemănătoare cu cea de pe stadion. 5.000 de persoane au fost aici.
Tricourile Spaniei şi Franţei s-au amestecat în mulţime, iar fiecare fază importantă a fost însoţită de scandări şi încurajări.
La fluierul final, bucuria s-a auzit în tot centrul Capitalei. Restaurantele şi terasele au fost şi ele neîncăpătoare. Meciul a putut fi urmărit și de la înălțime. În nordul Capitalei, pe rooftop-ul unui centru comercial, suporterii s-au adunat pentru a trăi împreună emoțiile primei semifinale a Cupei Mondiale. 06.47 Privirile au fost împărțite între Kylian Mbappé, liderul atacului francez, și Lamine Yamal, puștiul-minune al Spaniei.
În premieră, Campionatul Mondial a ieşit din baruri şi restaurante şi a ajuns şi în mall-uri.
Cea mai mare competiţie de fotbal din istorie poate fi urmărită în exclusivitate în România la Antena 1 şi AntenaPLAY.
Reporter Observator Antena 1 specializat pe Sănătate. ➜
