Observator » Cupa Mondială de Fotbal 2026 » Austria - Iordania 3-1, la Cupa Mondială. Arnautovic a marcat din penalty în ultimul minut al meciului VIDEO

Live Text Austria - Iordania 3-1, la Cupa Mondială. Arnautovic a marcat din penalty în ultimul minut al meciului VIDEO

Austria a învins Iordania cu 3-1, în Grupa J de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026, transmis în exclusivitate pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Romano Schmid a deschis scorul pentru austrieci, Ali Olwan a egalat pentru Iordania, iar Austria s-a desprins apoi după autogolul lui Al-Arab şi penalty-ul transformat de Marko Arnautovic.

Redactia Observator
Publicat la 17.06.2026, 06:52 | Modificat la 17.06.2026, 09:30
Sorteaza dupa:
17.06.2026, 09:18

Austria, victorioasă în faţa debutantei Iordania

Austria a învins Iordania cu 3-1, în Grupa J de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026, transmis în exclusivitate în universul Antena. Schmid, autogolul lui Al-Arab şi penalty-ul lui Arnautovic au decis victoria austriecilor, în timp ce Olwan a marcat pentru Iordania. În continuare, urmează meciul Portugalia - R.D. Congo de la ora 20:00, transmis în exclusivitate pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

17.06.2026, 09:09

Meciul Austria - Iordania s-a încheiat. Scorul final 3-1

Min 90 + 13. Arbitrul fluieră finalul meciului, iar partida dintre Austria şi Iordania se încheie. Nu mai este timp pentru o ultimă acţiune, după un duel intens în Grupa J a Campionatului Mondial de Fotbal.

17.06.2026, 09:09

Austria - Iordania 3-1, la Cupa Mondială de Fotbal. Arnautovic marchează de la punctul cu var

Min 90 + 12. Gol Austria. Marko Arnautovic execută o lovitură de la 11 metri şi îşi trece numele pe lista marcatorilor. Atacantul austriac execută cu siguranţă şi măreşte avantajul echipei lui Ralf Rangnick.

17.06.2026, 08:57

Abulaila salvează Iordania

Min 90 + 2. Yazeed Abulaila are o intervenţie spectaculoasă şi blochează o şansă uriaşă pentru Austria. Mingea respinsă ajunge la Marko Arnautovic în interiorul careului, iar atacantul trimite spre poartă, dar portarul Iordaniei reţine şi îşi ţine echipa în meci.

17.06.2026, 08:51

Austria respinge centrarea lui Olwan

Min 84. Olwan încearcă să trimită o centrare lobată în careul Austriei, dar defensiva lui Ralf Rangnick citeşte bine faza. Mingea este interceptată şi respinsă fără mari emoţii de austrieci.

17.06.2026, 08:50

Wimmer intră în locul lui Schmid

Min 83. Austria face o nouă schimbare. Patrick Wimmer primeşte acceptul arbitrului şi intră pe teren în locul lui Romano Schmid, autorul golului din prima repriză.

17.06.2026, 08:49

Schimbare pentru Iordania

Min 81. Jamal Sellami face o schimbare pentru Iordania. Ehsan Haddad părăseşte terenul, iar Mahmoud Al Mardi intră în joc cu ultimele indicaţii tactice primite de la selecţioner.

17.06.2026, 08:41

Austria - Iordania 2-1, la Cupa Mondială. Autogol Al-Arab, Austria trece din nou în faţă

Min 78. Gol Austria. Al-Arab trimite mingea în propria poartă, iar echipa lui Ralf Rangnick revine în avantaj. Iordania este lovită de un autogol într-un moment complicat al reprizei secunde.

17.06.2026, 08:37

Gol anulat pentru Austria

Min 68. Marko Arnautovic, jucătorul Austriei, înscrie împotriva Iordaniei, în meciul din Grupa J a Campionatului Mondial de Fotbal, însă golul este anulat, din cauza unui henț.

17.06.2026, 08:30

Abulaila are nevoie de îngrijiri

Min 65. Meciul este întrerupt după ce Yazeed Abulaila acuză probleme medicale. Stafful Iordaniei intră pe teren pentru a-i acorda îngrijiri portarului. Jucătorul este declarat apt pentru a continua jocul.

17.06.2026, 08:16

Austria - Iordania 1-1, la Cupa Mondială de Fotbal. Olwan schimbă ritmul meciului

Min 50. Ali Olwan îl păcăleşte pe portarul Austriei şi trimite mingea în plasă. Iordania revine pe tabelă şi restabileşte egalitatea după o fază finalizată cu mult calm.

17.06.2026, 08:11

Schimbare pentru Austria

Min 46. Austria face o schimbare în compartimentul ofensiv. Sasa Kalajdzic este înlocuit de Marko Arnautovic, iar Ralf Rangnick mizează pe experienţa atacantului pentru restul partidei.

17.06.2026, 07:52

Prima repriza a meciului Austria - Iordania s-a încheiat

Min 45 + 5. Arbitrul anunţă finalul primei reprize. Austria intră la cabine în avantaj, după o primă parte în care Iordania a avut momente bune şi a ameninţat în mai multe rânduri poarta lui Schlager.

17.06.2026, 07:50

Tamari, aproape de un gol spectaculos

Min 45 + 1. Atacantul Iordaniei, Mousa Tamari îşi croieşte drum printre adversari şi ajunge în poziţie de şut la marginea careului. Iordanianul trimite însă pe lângă poartă, mingea trecând la câţiva metri de bara din dreapta.

17.06.2026, 07:48

Meciul intră în prelungiri

Min 45. S-au acordat 4 minute de prelungiri.

17.06.2026, 07:39

Apărarea Austriei intervine decisiv la şutul lui Olwan

Min 34. Ali Olwan pătrunde periculos în careu, trece de un adversar şi şutează spre colţul din dreapta al porţii. Alexander Schlager are însă un reflex excelent şi respinge mingea, salvând Austria într-un moment dificil.

17.06.2026, 07:35

Laimer cere penalty, arbitrul lasă jocul să continue

Min 32. Laimer cade în careu după un duel cu un adversar şi austriecii cer penalty. Arbitrul este însă aproape de fază şi face semn ca jocul să continue

17.06.2026, 07:29

Bară pentru Iordania

Min. 22. Replica vine imediat pentru echipa lui Ralf Rangnick. Olwan preia periculos cu capul, însă mingea loveşte transversala, iar Austria scapă cu emoţii.

17.06.2026, 07:25

Austria - Iordania 1-0. Gol spectaculos marcat de Schmid

Min 20. Romano Schmid preia excelent din prima, la marginea careului, după o pasă venită decisiv între liniile Iordaniei. Mijlocaşul Austriei înscrie superb, cu un şut cu efect trimis direct în vinclul din dreapta porţii.

17.06.2026, 07:20

Schlager salvează Austria

Min 17. Odeh Al Fakhouri îşi face loc la marginea careului şi trimite un şut periculos spre poartă, dar Alexander Schlager are o intervenţie excelentă. Portarul Austriei respinge mingea care se îndrepta spre zona de sub transversală şi îşi ţine echipa în joc.

17.06.2026, 07:19

Austria încearcă o schemă la corner

Min 16. Marcel Sabitzer execută scurt lovitura de colţ, iar Austria încearcă să construiască o fază lucrată în apropierea careului Iordaniei.

17.06.2026, 07:16

Intervenţie agresivă a lui Nasib

Min 13. Abdallah Nasib intră decis la duel, însă intervenţia sa este considerată neregulamentară de Dahane Beida. Arbitrul opreşte jocul şi dictează fault pentru Austria.

17.06.2026, 07:14

Atacul Austriei se încheie cu ofsaid

Min 12. Konrad Laimer porneşte prea devreme spre poarta Iordaniei, iar arbitrul asistent ridică imediat steagul. Austria pierde posesia, iar iordanienii vor relua jocul cu o lovitură liberă indirectă.

17.06.2026, 07:11

Laimer, blocat în momentul pasei

Min 7. Konrad Laimer încearcă să construiască o nouă acţiune pentru Austria, dar pasa sa este blocată de defensiva Iordaniei. Faza continuă doar pentru câteva secunde, înainte ca arbitrul să oprească jocul pentru un henţ comis de mijlocaşul austriac.

17.06.2026, 07:05

Ocazie importantă pentru Iordania

Min 2. Apărarea Austriei nu reușește să respingă decisiv, iar mingea ajunge în cele din urmă la Ehsan Haddad, în interiorul careului. Iordanianul șutează dintr-o poziție bună, însă mingea trece puțin pe lângă bara din dreapta.

17.06.2026, 07:03

Începe Austria - Iordania, la Cupa Mondială de Fotbal 2026, livetext pe Observatornews.ro

A început partida.

17.06.2026, 06:52

Echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre selecţionatele Austriei şi Iordaniei, care are loc marţi (miercuri, 07:00, ora României), pe San Francisco Bay Area Stadium, în Grupa J a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic şi Canada:

Austria: 1. Alexander Schlager - 5. Stefan Posch, 8. David Alaba (căpitan), 15. Philipp Lienhart, 16. Phillip Mwene - 6. Nicolas Seiwald, 4. Xaver Schlager - 18. Romano Schmid, 20. Konrad Laimer, 9. Marcel Sabitzer - 14. Sasa Kalajdzic. Selecţioner: Ralf Rangnick.
Rezerve: 12. Florian Wiegele, 13. Patrick Pentz - 2. David Affengruber, 3. Kevin Danso, 23. Marco Friedl, 25. Michael Svoboda, 10. Florian Grillitsch, 17. Carney Chukwuemeka, 19. Christoph Baumgartner, 22. Alexander Prass, 24. Paul Wanner, 26. Alessandro Schoepf, 7. Marko Arnautovic, 11. Michael Gregoritsch, 21. Patrick Wimmer.

Iordania: 1. Yazeed Abulaila - 16. Mohammad Abualnadi, 3. Abdallah Nasib, 5. Yazan Alarab - 23. Ehsan Haddad (căpitan), 21. Nizar Alrashdan, 8. Noor Alrawabdeh, 20. Mohannad Abutaha - 11. Odeh Fakhoury, 9. Ali Olwan - 10. Mousa Altamari. Selecţioner: Jamal Sellami.
Rezerve: 12. Noureddin Baniateyah, 22. Abdallah Alfakhori - 2. Mohammad Abuhasheesh, 4. Husam Abudahab, 19. Saed Alrosan, 26. Anas Badawi, 6. Amer Jamous, 14. Rajaei Ayed, 15. Ibrahim Sadeh, 17. Saleem Obaid, 18. Mohammad Abughoush, 25. Mohammad Aldaoud, 7. Mohammad Abuzraiq, 13. Mahmoud Almardi, 24. Ali Azaizeh.

Arbitru: Dahane Beida (Mauritania); arbitri asistenţi: Jerson Emiliano Dos Santos (Angola), Elvis Noupue (Camerun); al patrulea oficial: Oshane Nation (Jamaica); arbitru asistent de rezervă:Caleb Wales (Trinidad-Tobago)

Arbitru video: Mahmoud Ashour (Egipt); arbitri asistenţi video: Nicola Gallo (Columbia), Rodolpho Toski (Brazilia)