Video China face profit din Cupa Mondială. "Supermarketul lumii" a vândut suveniruri de sute de milioane dolari

În timp ce ţările gazdă ale Cupei Mondiale mizează pe încasări record, China a intrat deja în joc şi numără banii. Supranumită "supermarketul lumii", cea mai mare piaţă en-gros de pe glob a vândut suveniruri de sute de milioane de dolari cu mult înainte de fluierul de start. Cererea este uriaşă, iar ritmul de producţie pe măsură: sunt lansate chiar şi 30 de produse noi în fiecare săptămână.

de Redactia Observator

la 21.04.2026 , 20:37

Steaguri, tricouri ale naționalelor și mingi de fotbal. Sunt doar câteva dintre suvenirurile vândute înainte de Cupa Mondială în cele peste 70.000 de buticuri din orașul chinezesc Yiwu.

Cunoscută drept "supermarketul lumii", cea mai mare piață angro la nivel mondial, se întinde pe o suprafață de peste 6 milioane de metri pătrați. De aici pleacă zilnic în jur de 30 de milioane de colete, cele mai multe către Europa, Africa și America de Nord.

Doar în primele două luni ale anului, exporturile cu produse sportive au depășit 320 de milioane de dolari. Cererea e record, iar fabricile lucrează la foc continuu. Furnizorii lansează, în medie, câte 30 de produse noi în fiecare săptămână.

Articolul continuă după reclamă

Gazdele de peste ocean se așteaptă și ele la cifre record. Cupa Mondială din 2026, prima ediţie cu 48 de echipe, va genera peste 30 de miliarde de dolari.

Cea mai mare competiție de fotbal din istorie va putea fi urmărită în exclusivitate în România pe Antena 1 şi Antena Play.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Campionatul Mondial de Fotbal 2026 » China face profit din Cupa Mondială. "Supermarketul lumii" a vândut suveniruri de sute de milioane dolari