Observator » Cupa Mondială de Fotbal 2026 » Columbia - Portugalia 0-0. Cristiano Ronaldo şi Jhon Cordoba au semnat cele mai periculoase faze

Live Text Columbia - Portugalia 0-0. Cristiano Ronaldo şi Jhon Cordoba au semnat cele mai periculoase faze

Columbia şi Portugalia au remizat, scor 0-0, duminică dimineaţă, pe Hard Rock Stadium, în meciul care a decis câştigătoarea Grupei K de la Cupa Mondială 2026. Partida a fost transmisă în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, iar sud-americanii au rezistat în inferioritate numerică şi au avut un gol anulat în prelungiri, prin Davidson Sanchez, pentru offside.

Redactia Observator
Publicat la 28.06.2026, 02:59 | Modificat la 28.06.2026, 04:32
Cuprins
Sorteaza dupa:
28.06.2026, 04:44

Columbia, câştigătoarea Grupei K, după remiza cu Portugalia

Selecţionata Columbiei a câştigat Grupa K a Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a terminat la egalitate cu Portugalia, 0-0, sâmbătă, pe Miami Stadium, în Grupa K a turneului găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada. 

28.06.2026, 04:28

Meciul Columbia - Portugalia s-a încheiat. Scorul final 0-0

Min 90 + 7. Columbia - Portugalia s-a încheiat pe Hard Rock Stadium, după un duel intens, cu ocazii importante şi un gol anulat sud-americanilor în prelungiri.

28.06.2026, 04:26

Gol anulat pentru Columbia

Min 90 + 3. Columbia a trimis mingea în poartă în prelungiri, prin Davidson Sanchez, însă reuşita nu a contat. Golul a fost anulat pentru un offside apărut în construcţia fazei.

28.06.2026, 04:23

Meciul intră în prelungiri

Min 90. Vor fi 5 minute de prelungiri.

28.06.2026, 04:23

Ratare uriaşă pentru Columbia

Min 88. Columbia a ratat o ocazie uriaşă! Luis Suarez era pregătit să finalizeze din faţa porţii, însă Ruben Dias s-a înălţat excelent şi a respins mingea în ultimul moment.

28.06.2026, 04:15

Cartonaş roşu pentru Columbia

Min 82. Columbia rămâne în inferioritate numerică după ce Richard Rios a primit cartonaş roşu pentru un fault dur. 

28.06.2026, 04:07

James, şut blocat de Veiga

Min 73. Columbia a avut o nouă ocazie importantă. James Rodriguez a şutat din afara careului, însă Veiga a intervenit cu capul şi a respins mingea peste poartă.

28.06.2026, 04:02

Gustavo Puerta, şut pe lângă poartă

Min 67. Gustavo Puerta şi-a făcut spaţiu la marginea careului şi a încercat un şut spre poartă, însă mingea a trecut puţin pe lângă bara stângă a Portugaliei.

28.06.2026, 03:59

Arias, ocazie imensă pentru Columbia

Min 66. Jhon Arias a fost aproape de gol după un voleu din apropiere, trimis spre colţul din dreapta. Diogo Costa a avut însă o reacţie incredibilă şi a respins în corner.

28.06.2026, 03:54

Richard Rios, aproape de gol pentru columbieni

Min 59. Columbia a avut o ocazie uriaşă după o pasă excelentă a lui James Rodriguez. Mingea a ajuns în careu la Richard Rios, abia intrat pe teren, însă acesta a trimis milimetric pe lângă poarta Portugaliei.

28.06.2026, 03:52

Schimbări la Columbia

Min 59. Nestor Lorenzo a făcut două modificări în minutul 60. Luis Suarez a intrat în locul lui Jhon Cordoba, iar Richard Rios l-a înlocuit pe Jefferson Lerma.

28.06.2026, 03:47

Lerma ameninţă poarta lusitanilor

Min 55. Jefferson Lerma a şutat periculos de la marginea careului, pe centrul porţii, însă Diogo Costa a intervenit excelent şi a respins mingea.

28.06.2026, 03:44

Joao Felix, lovitură de cap peste poartă

Min 51. Ce şansă irosită! Joao Felix a fost găsit excelent în careu de o centrare precisă, însă reluarea sa cu capul a trecut mult peste poarta Columbiei.

28.06.2026, 03:39

Schimbări la Portugalia

Min 46. Portugalia a făcut două modificări la pauză. Diogo Dalot a intrat în locul lui Joao Cancelo, iar Joao Neves l-a înlocuit pe Ruben Neves.

28.06.2026, 03:38

A început repriza a doua a meciului

Min 46. A început cea de-a doua repriză.

28.06.2026, 03:21

Finalul primei reprize

Min 45 + 4. Prima repriză a meciului Columbia - Portugalia s-a încheiat. Scorul este 0-0.

28.06.2026, 03:20

Diogo Costa, intervenţie sigură

Min 45 + 3. James Rodriguez a primit liber la marginea careului şi a trimis puternic spre colţul din stânga, însă Diogo Costa a fost atent şi a reţinut cu ambele mâini.

28.06.2026, 03:19

O nouă ocazie pentru Ronaldo

Min 45 + 2. Cristiano Ronaldo a primit o pasă bună şi a încercat să şuteze de la marginea careului, însă execuţia sa a fost blocată de un apărător al Columbiei.

28.06.2026, 03:18

Prima repriză a meciului Columbia - Portugalia intră în prelungiri

Min 45. S-au acordat 3 minute de prelungiri.

28.06.2026, 03:17

Gustavo Puerta ratează o ocazie pentru Columbia

Min 45. Gustavo Puerta a ajuns la o pasă bună în careu şi a şutat din prima, pe jos, însă execuţia sa a fost reţinută de Diogo Costa.

28.06.2026, 03:15

Ocazie importantă pentru lusitani

Min 42. Portugalia pune tot mai multă presiune în ultimele minute. Joao Felix a preluat pe piept în careu şi a reluat din alunecare, însă mingea a trecut puţin peste poarta Columbiei.

28.06.2026, 03:13

Ruben Neves, şut periculos de la distanţă

Min 39. Ruben Neves a încercat un şut puternic de la distanţă, iar mingea a trecut puţin pe lângă bara stângă a porţii Columbiei.

28.06.2026, 03:11

Cristiano Ronaldo, aproape de gol

Min 39. Cristiano Ronaldo a fost primul la recuperare şi a încercat să finalizeze rapid, însă şutul său a fost blocat. Columbia scapă dintr-o situaţie periculoasă.

28.06.2026, 03:11

Vargas salvează Columbia

Min 38. Bruno Fernandes a primit mingea în careu şi a şutat puternic, sub bară, însă Camilo Vargas a avut o intervenţie excelentă şi a respins execuţia mijlocaşului portughez.

28.06.2026, 03:09

Ocazie Columbia

Min 37. Jhon Arias a încercat o pasă lobată în careul Portugaliei, însă Diogo Costa a citit bine faza, a ieşit rapid şi a reţinut fără emoţii.

28.06.2026, 02:56

Camilo Vargas, atent la execuţia lui Ronaldo

Min 24. Cristiano Ronaldo a executat periculos o lovitură liberă pentru Portugalia, însă Camilo Vargas a fost bine poziţionat şi a reuşit să blocheze şutul starului lusitan.

28.06.2026, 02:55

Jhon Arias, blocat de apărarea Portugaliei

Min 22. Jhon Arias a încercat să şuteze spre colţul din stânga, însă tentativa columbianului a fost blocată de unul dintre fundaşii Portugaliei.

28.06.2026, 02:48

Diogo Costa, intervenţie importantă

Min 17. Jhon Cordoba a creat o fază spectaculoasă pentru Columbia, după ce a trecut de doi fundaşi ai Portugaliei şi a şutat din faţa porţii. Diogo Costa a fost atent şi a respins execuţia trimisă spre colţul din stânga.

28.06.2026, 02:44

Bară pentru Portugalia

Min 12. Bruno Fernandes a încercat un şut puternic de la distanţă, însă mingea trimisă de mijlocaşul Portugaliei a trecut mult pe lângă bara stângă a porţii Columbiei.

28.06.2026, 02:43

James Rodriguez, şut pe lângă poartă

Min 8. James Rodriguez a încercat să finalizeze pentru Columbia, însă şutul său a trecut mult pe lângă bara din dreapta porţii Portugaliei.

28.06.2026, 02:38

Luis Diaz, blocat în ultimul moment

Min 6. Luis Diaz a încercat să finalizeze din prima din interiorul careului, însă şutul columbianului a fost blocat de un fundaş al Portugaliei.

28.06.2026, 02:37

Ruben Neves, execuţie imprecisă

Min 4. Ruben Neves a încercat un voleu de la marginea careului, însă şutul mijlocaşului portughez a trecut mult pe lângă bara stângă a porţii Columbiei.

28.06.2026, 02:34

Prima ocazie pentru Columbia

Min 1. Jhon Cordoba a fost aproape de gol pentru Columbia. Atacantul a reluat spectaculos cu capul din interiorul careului, însă mingea a trecut puţin peste poarta Portugaliei.

28.06.2026, 02:31

A început Columbia - Portugalia

Min 1. A început partida.

28.06.2026, 02:13

Echipele de start

Columbia: 12. Camilo Vargas - 4. Santiago Arias, 23. Davinson Sanchez, 3. Jhon Lucumi, 22. Deiver Machado - 14. Gustavo Puerta, 16. Jefferson Lerma, 11. Jhon Arias - 10. James Rodriguez (căpitan), 9. Jhon Cordoba, 7. Luis Diaz. Selecţioner: Nestor Gabriel Lorenzo.

  • Rezerve: 1. David Ospina, 24. Alvaro Montero - 2. Daniel Munoz, 13. Yerry Mina, 17. Johan Mojica, 18. Willer Ditta, 5. Kevin Castano, 6. Richard Rios, 8. Jorge Carrascal, 15. Juan Portilla, 20. Juan Quintero, 19. Cucho Hernandez, 21. Jaminton Campaz, 25. Luis Suarez, 26. Andres Gomez.

Portugalia: 1. Diogo Costa - 20. Joao Cancelo, 3. Ruben Dias, 13. Renato Veiga, 25. Nuno Mendes - 21. Ruben Neves, 23. Vitinha - 18. Pedro Neto, 8. Bruno Fernandes, 11. Joao Felix - 7. Cristiano Ronaldo (căpitan). Selecţioner: Roberto Martinez.

  • Rezerve: 12. Jose Sa, 22. Rui Silva - 2. Nelson Semedo, 4. Tomas Araujo, 5. Diogo Dalot, 14. Goncalo Inacio, 24. Samu Costa, 6. Matheus Nunes, 10. Bernardo Silva, 15. Joao Neves, 9. Goncalo Ramos, 16. Francisco Trincao, 17. Rafael Leao, 19. Goncalo Guedes, 26. Francisco Conceicao.

Arbitru: Alireza Faghani; arbitri asistenţi: Georga Lakrindis, Andrew Lindsay (toţi din Australia); al patrulea oficial: Said Martinez (Honduras); arbitru asistent de rezervă: Walter Lopez (Honduras).

Arbitru video: Jerome Brisard (Franţa); arbitri asistenţi video: Hernan Mastrangelo (Argentina), Mahmoud Ashour (Egipt).

28.06.2026, 01:16

Columbia - Portugalia, live de la 02:30 pe Antena 1 şi în AntenaPLAY

Columbia porneşte de pe primul loc înaintea duelului de pe Hard Rock Stadium din Miami. Sud-americanii au 6 puncte în Grupa K, în timp ce Portugalia este pe poziţia a doua, cu 4 puncte. Calculele sunt simple: echipa lui Cristiano Ronaldo trebuie să câştige pentru a termina grupa pe primul loc. La egal sau la o victorie a Columbiei, sud-americanii rămân lideri.

Columbia are punctaj maxim după primele două meciuri de la Campionatul Mondial 2026. A învins Uzbekistan cu 3-1, apoi a trecut de DR Congo, scor 1-0. Portugalia a început cu un pas greşit, 1-1 cu DR Congo, dar şi-a revenit în al doilea meci, când a câştigat clar, 5-0, în faţa naţionalei antrenate de Fabio Cannavaro.

Pentru Portugalia, miza este cu atât mai mare cu cât locul 2 ar putea aduce un adversar de top încă din optimi: Spania. În schimb, câştigarea grupei i-ar oferi echipei lui Cristiano Ronaldo un culoar mai accesibil până în sferturile de finală, unde ar putea întâlni Argentina lui Leo Messi.