Observator » Cupa Mondială de Fotbal 2026 » Cucurella refuză să se tundă dacă va câștiga Cupa Mondială cu Spania. "De păr nu ne atingem"

Video Cucurella refuză să se tundă dacă va câștiga Cupa Mondială cu Spania. "De păr nu ne atingem"

Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 17.07.2026, 19:54 | Modificat la 17.07.2026, 20:09

După 102 partide cu goluri spectaculoase, recorduri istorice şi o atmosferă electrizantă, la Cupa Mondială mai e de aflat doar cine va purta coroana de lauri. Duminică, la New York, Spania şi Argentina se înfruntă pentru trofeul suprem în fotbal şi premii cum nu au mai fost până acum - 50 de milioane de dolari vor primi viitorii campioni mondiali.

O înfruntare aşteptată de întreaga planetă. Echipa care joacă din şi pentru geniul lui Messi împotriva echipei cu cel mai bun joc colectiv. Finala Cupei Mondiale va avea loc pe MetLife Stadium din New Jersey, în faţa a peste 82.000 de spectatori şi a lui Donald Trump, care va înmâna personal marele trofeu echipei câştigătoare.

Realizată din şase kilograme de aur de 18 carate, statueta a fost concepută în 1971 de sculptorul italian Silvio Gazzaniga pentru a reflecta trei emoţii diferite ale sportului.

”Există lumea, mai presus de toate. Corpul atletului este aspru, robust, pentru că a suferit, a trebuit să lupte și s-a zbătut pentru victorie. Această victorie este exprimată prin brațe care seamănă cu aripile Victoriei, surprinzând nu doar triumful atletului, ci și jubilația fanului”, spune Giorgio Gazzaniga, fiul lui Silvio Gazzaniga.

Articolul continuă după reclamă

Trofeul va călători cu stil pentru ultimul act al competiţiei. Va fi adus într-un cufăr de lux realizat de casa de modă Luis Vuitton, cu interior căptușit cu piele bej și protecții de colț din alamă placată cu aur.

Pe lângă premiile în bani şi medaliile de campioni, învingătorii vor primi, în premieră, şi inele personalizate, o tradiţie împrumutată din fotbalul american. 

Dacă va câştiga, fundaşul spaniol Marc Cucurella va trebui să ţină o promisiune nebună pe care a făcut-o înainte de începerea competiţiei.

Pe acelaşi subiect

Marc Cucurella, fundaș Spania: De păr nu ne atingem. Dar aş putea să îmi fac un tatuaj mic.

Reporter: Ce fel de tatuaj?

Marc Cucurella, fundaș Spania: Chipul selecţionerului Luis de la Fuente.

Partida va fi arbitrată de o brigadă slovenă. Centralul Slavko Vinčić a izbucnit în plâns atunci când a fost desemnat de şeful arbitrilor, italianul Pierluigi Collina.

”În primul rând, am simţit un şoc. Apoi fericire. Tremuram de emoţie, este o onoare incredibilă”, spune Slavko Vincic, arbitrul finalei.

Înfruntarea de duminică a fost promovată cu un show impresionant de drone, care au format emblemele celor două federaţii şi steagurile Spaniei şi Argentinei. 

Spectatorii care încă mai caută bilete la marele meci trebuie să achite o adevărată avere: între 8.200 şi aproape 190.000 de dolari pentru un loc în tribune. Iar confortul. nu este garantat - la ora finalei sunt aşteptate temperaturi ridicate şi un aer irespirabil. Autorităţile au emis un avertisment după ce curenţii de aer au adus pe coasta de est fumul provocat de incendiile uriaşe din Canada.

Cea mai mare competiție de fotbal din istorie poate fi urmărită în exclusivitate în România pe Antena 1 şi Antena Play.