Cupa Mondială 2026. Lot Irak: Montader Madjed este vedeta echipei. Programul meciurilor şi grupa
În perioada 11 iunie - 19 iulie, Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic găzduiesc a 23-a ediţie a Campionatului Mondial de fotbal, competiţie care, pentru prima dată în istorie, va avea 48 de echipe la start şi va fi transmisă în direct, şi în exclusivitate în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.
Una dintre cele 48 de echipe care participă la ediţia din acest an a Campionatului Mondial de fotbal este naţionala Irakului, formaţie ce reprezintă Asia la turneul final.
Naţionala de fotbal a Irakului a fost repartizată în Grupa I la Campionatul Mondial, alături de Franţa, Senegal şi Norvegia, şi intră în competiţie pe 17 iunie, de la 01.00, ora României, când dă piept cu Norvegia, pe Boston Stadium.
Pentru Irak urmează meciurile cu Franţa, 23 iunie, ora 00.00, Philadelphia Stadium, şi cu Senegal, 26 iunie, ora 22.00, Toronto Stadium.
Program meciuri Irak la Cupa Mondială 2026:
17 iunie, ora 01.00, Irak - Norvegia
23 iunie, ora 00.00, Franţa - Irak
26 iunie, ora 22.00, Senegal - Irak
Cum s-a calificat Irak la Cupa Mondială 2026
Mai întâi, naţionala de fotbal a Irakului a câştigat, cu victorii pe linie, o grupă cu Indonezia (5-1 şi 2-0), Vietnam (3-1 şi 1-0) şi Filipine (1-0 şi 5-0). Apoi, Irak a terminat pe locul 3 o grupă cu Coreea de Sud (0-2 şi 2-3), Iordania (0-0 şi 1-0), Oman (1-0 şi 1-0), Palestina (1-0 şi 1-2) şi Kuwait (2-2 şi 0-0).
A urmat un loc 2 obţinut într-o grupă cu Arabia Saudită, 0-0 în deplasare, şi Indonezia, 1-0 acasă, un baraj câştigat cu Emiratele Arabe Unite, 2-1 acasă şi 1-1 în deplasare, şi un baraj intercontinental câştigat cu Bolivia, 2-1.
Lot Irak
Este de aşteptat ca din lista lărgită a selecţionerului Graham Arnold să nu lipsească fotbalişti precum:
Portari - Fahad Talib, Ahmed Basil, Kumel Al-Rekabe, Jalal Hassan, Ali Kadhim, Mohammed Salih.
Fundaşi - Rebin Sulaka, Manaf Younis, Merchas Doski, Frans Putros, Hussein Ali, Zaid Tahseen, Akam Hashim, Ahmed Maknzi, Saad Natiq, Maitham Jabbar, Ahmed Yahya, Mustafa Saadoon, Ameer Sabah Khudhair, Ali Faez, Mohanad Jeahze, Adam Rasheed.
Mijlocaşi - Ibrahim Bayesh, Amir Al-Ammari, Ali Jasim, Youssef Amyn, Zidane Iqbal, Hasan Abdulkareem, Marko Farji, Kevin Yakob, Aimar Sher, Peter Gwargis, Zaid Ismail, Amjad Attwan, Hussein Ali Al-Saedi, Sherko Karim, Sajjad Jassim, Karrar Nabeel, Osama Rashid, Bashar Rasan, Montader Madjed, Mohammed Qasim, Danilo Al-Saed, Rewan Amin, Mohamed Al-Taay, Louaï El Ani, Hayder Abdulkareem, Haron Ahmed Zubair.
Atacanţi - Aymen Hussein, Mohanad Ali, Ali Al-Hamadi, Ali Yousif, Amar Muhsin, Mohammed Jawad, Pashang Abdulla, Hussein Lawendy.
Top jucători Irak: Montader Madjed este vedeta echipei
Mijlocaşul Montader Madjed, de la echipa suedeză Hammarby, este vedeta naţionalei de fotbal a Irakului. Jucătorul de aproape 21 de ani este cotat la 3 milioane de euro. Alături de Madjed, din echipa Irakului se mai remarcă fotbalişti precum Ali Al Hamadi, de la Luton Town, cotat la 2 milioane de euro, Marko Farji, de la Venezia, cotat la 1,8 milioane de euro, Zidane Iqbal, de la Utrecht, cotat la 1,5 milioane de euro, sau Mohanad Ali, de la Dibba SC, cotat la 1,4 milioane de euro.
Montader Madjed este născut şi crescut în Suedia şi văzut drept o mare speranţă a fotbalului din Europa. A evoluat pentru Osters şi Varbergs BoIS înainte de a ajunge la Hammarby şi a atrage atenţia unor cluburi importante de pe Bătrânul Continent. Madjed a marcat 14 goluri în 66 de meciuri jucate pentru Hammarby IF şi a adunat patru selecţii în naţionala Irakului, după ce a jucat pentru naţionalele de juniori ale Suediei.
Graham Arnold este antrenorul Irakului
Naţionala de fotbal a Irakului este antrenată, de anul trecut, de tehnicianul australian Graham Arnold, un antrenor de 62 de ani. Arnold a jucat la Roda Kerkrade, Charleroi, NAC Breda sau Sanfrecce Hiroshima şi a marcat 19 goluri în 56 de selecţii la naţionala Australiei. Le-a pregătit pe Central Coast Mariners, FC Sydney sau Vegalta Sendai, dar şi naţionala Australiei, în două rânduri.
Graham Arnold a fost, printre altele, campion al Australiei, cu FC Sydney şi Central Coast Mariners, dar şi medaliat cu bronz la Cupa Asiei pentru naţionale de tineret şi olimpice, cu naţionala olimpică a Australiei.
Palmaresul Irakului la Cupa Mondială
Naţionala de fotbal a Irakului participă doar pentru a doua oară în istorie la un turneu final de Campionat Mondial şi pentru prima dată în 40 de ani.
Irak a mai jucat la Mondialul din Mexic, din 1986, când a terminat pe ultimul loc o grupă cu Mexic (0-1), Paraguay (0-1) şi Belgia (1-2). Atacantul Ahmed Radhi, singurul fotbalist care a marcat, până acum, un gol pentru Irak la un turneu final de Campionat Mondial s-a stins din viaţă în 2020, la 56 de ani, din cauza COVID-19.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
