Video Cursuri de prim ajutor la Observator! Lecţia numărul 6: manevra Heimlich
Cursurile de prim-ajutor, în studioul Observator, continuă şi în această săptămână şi ajungem, astfel, la lecţia cu numărul 6: maneva Heimlich.
Semnează aici petiţia Observator pentru introducerea cursurilor de prim ajutor în şcoli
Cher, preşedintele Ronald Reagan şi Elizabeth Taylor sunt printre cei care au supravieţuit datorită acestei manevre. Aşadar este vital să ştim cum să procedăm corect. Mai ales că, oricând, noi înşine sau cineva din jurul nostru se poate sufoca din cauza unui obiect străin. Invitaţii noştri, doctorul Cristian Grasu, preşedintele Asociaţiei Serviciilor de Ambulanţă din România, asistentului SABIF, Andrei Traian Ştefan şi doctorului Alexandra Terentiac au prezentat manevra la Observator.
Instrucţiuni-cheie pentru manevra Heimlich
Semne de sufocare: mâinile, duse în jurul gâtului; dificultăţi de respiraţie; panică/ anxietate; pielea/ unghiile capătă culoarea albastră; poziţie aplecată în faţă
Cum se execută manevra Heimlich: victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin; strigaţi după ajutor; plasaţi-vă în spatele pacientului; îmbrăţişaţi pacientul; poziţionaţi pumnul mai puternic la nivel abdominal; suprapuneţi cealaltă mână peste pumn; executaţi 5 compresiuni abdominale de jos în sus, din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul; repetaţi procesul până când pacientul expulzează obiectul/ îşi pierde conştienţa
Cum acţionaţi dacă bebeluşul se sufocă: aşezaţi-l cu faţa în jos, pe antebraţul vostru; sprijiniţi-i capul cu palma; loviţi uşor între omoplaţi; deschideţi cavitatea bucală; extrageţi corpul străin
Auto Heimlich. Ce presupune: împingeţi-vă abdomenul superior pe o suprafaţă dură, cum ar fi spătarul unui scaun
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰