Meniu
Search
x

Exclusiv România se umple de gunoaie din nepăsare, din corupţie sau din pură prostie. Fenomenul care pe unii îi ucide, pe alţii îi îmbogăţeşte

Începem astăzi o campanie despre fiecare dintre noi. Despre ce mâncam, ce respiram, despre ce lume le lăsăm copiilor noştri. Despre oameni şi despre gunoaie. Suntem îngropaţi în deşeuri, iar în pandemie a apărut un nou pericol de moarte. Mii de tone de deşeuri medicale, infectate cu coronavirus, se adaugă milioanelor de tone de gunoi pe care am ajuns să-l aruncăm în gropi ilegale, pe câmpuri, în râuri sau în oraşe. Din nepăsare, din corupţie, din pură prostie.

De Bianca Iacob la 28.05.2021, 01:19
Vezi și
  • De câteva luni, Observator urmăreşte fenomenul care pe unii îi ucide, pe alţii îi îmbogăţeşte. Iată ce am descoperit

Sunt 500 de kilograme de boli împachetate în saci și îndesate cu inconștiență în dube. Sunt ace infectate cu coronavirus sau cu HIV, pot fi chiar părți din oameni, pungi cu sânge, medicamente pentru cancer sau substanțe toxice. Care chiar așa pleacă din spitale. 

Bianca Iacob, reporter Observator: Gunoiul din spitale e cel mai periculos dintre toate tipurile de deșeuri pe care le producem. Și gândiți-vă că producem peste 15.000 de tone pe an. În fiecare zi, zeci de mii de kilograme de seringi, lame, medicamente și țesuturi umane ies pe porțile a sute de spitale. Și astfel de mașini cum am văzut în Mehedinți, cu deșeuri periculoase nesigilate, pot trece în fiecare clipă printre noi, pot provoca un accident sau pot fi aruncate oriunde, la întâmplare. 

Ioana Stăncel, expert în sănătate publică: Ne gândim la copii mici care se reped să pună mâna şi nu ştiu pe ce pun mâna, sau persoanele vârstnice. Pot să fie viruşi, pot să fie bacterii, pot să fie diverse fluide biologice care sunt contaminate.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: Fără doar şi poate, România nu era pregătită pentru un asemenea val de deşeuri periculoase din spitale. 

Pe acelaşi subiect

Bianca Iacob, reporter Observator: De fapt, România nu este pregătită pentru nici un tip de deșeuri, fie că vorbim de medicale, menajere, industriale. Producem 4 milioane și jumătate de tone de gunoi pe an și reciclăm infim. Cea mai mare parte ajunge teoretic la groapa de gunoi, doar că România nu prea mai are gropi conforme. Are în schimb munți de gunoaie, atât de mulți încât e imposibil să nu-i vezi, oriunde ei privi. 

Tanczos Barna, ministrul Mediului: Sute de mii de oameni care nu au grijă de mediu! Nu au grijă nici de propria curte... 

Românii aruncă orice, oriunde. Unii, cu gunoiul direct în stradă

Oameni fără scrupule își descarcă mizeria direct în stradă. Firme plătite din bani publici să gestioneze gunoiul scapă pur și simplu de el pe câmpuri, în râuri, în jurul marilor orașe. Totul sub ochii uneori nepăsători, alteori neputincioși ai autorităților. 

Cristina Oprea, corespondent Observator: În cartierele mărginaşe ale Craiovei nu trebuie să cauţi prea mult timp pentru a găsi astfel de depozite ilegale de deşeuri. Suntem îngropaţi în munţi de gunoi, iar soluţiile par de negăsit de ani de zile. 

Octavian Berceanu, șef Garda Națională de Mediu: Aceşti munţi de gunoaie riscă să devină, dacă n-au devenit deja, un brand de ţară. A fost un sport naţional, de fapt. 

Iar legea bumerangului e simplă. Tot ce aruncăm de-a valma se va întoarce într-o zi la noi. Sub formă de otravă. Prin aer. Prin pământ. Prin hrană. Şi prin apă. 

Diana Speretoiu, corespondent Observator: Apa a săpat atât de mult, încât a început să dezgroape gunoaiele. Iar acum, deşeurile au început să cadă direct în râu. 

Octavian Berceanu, șef Garda Națională de Mediu: Poluarea e foarte puternică, solul acela românesc care produce hrană de calitate nu va mai produce hrană de calitate. 

Cătălina Hopârteanu, reprezentant al comunității DECLIC: 63 de oameni care mor zilnic, în România, din cauza poluării. Asta înseamnă undeva la 23.000 de români care mor anual din cauza poluării.

Unii mor, alții plătesc, câțiva se îmbogățesc de pe urma gunoaielor

Alocăm sume uriașe pentru gestionarea deșeurilor și totuși țara noastră a ajuns rușinea Uniunii Europene, care amenință să ne amendeze cu o sută de mii de euro pe zi, pentru că ne batem joc de mediu. Ne-au dat și bani ca să ne rezolvăm problema gunoiului – peste un milliard de euro, cu care să construim platforme moderne în care să reciclăm tot ce aruncăm. Dar din 32 de astfel de sisteme numite SMID-uri, cele mai multe nu funcționează. 

Reporter: E cumva o mafie a gunoaielor, o mână spală pe cealaltă şi lucrurile sunt ascunse? 

Tanczos Barna, ministrul Mediului: O poate numi cineva mafie, poate cineva o numeşte reţea organizată. Cert e că sunt foarte multe companii care în acest domeniu nu respectă legea. 

Cătălina Hopârteanu, reprezentant al comunității DECLIC: Cu siguranţă că este, este o mafie a gunoaielor pentru că se fac bani din gunoi. Bani murdari.

Grija pentru mediu nu mai e optională. Dacă România nu se educă, dacă statul continuă să își ascundă mizeria sub preș, pierdem vieți, pierdem bani și pierdem ce are România mai frumos: natura. Data viitoare, la Observator, vedeți cum am ajuns să avem gropi de gunoi în vârful muntelui și să ne înecăm în râuri de otravă. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Dupa noi, gunoiul » România se umple de gunoaie din nepăsare, din corupţie sau din pură prostie. Fenomenul care pe unii îi ucide, pe alţii îi îmbogăţeşte