Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 3.000 de lei, bani de la stat pentru casarea maşinilor vechi. Un proiect local de succes ar putea fi extins la nivel naţional

Mii de rable ar urma să dispară de pe şosele după ce o iniţiativă locală a ajuns la urechile ministrului Mediului. La Sfântu Gheorghe, primăria i-a plătit pe şoferii care au fost dispuşi să renunţe la maşinile bune de casat. Iar proiectul s-ar putea aplica peste tot. În Bucureşti şi în marile oraşe, scoaterea rablelor de pe străzi ar putea rezolva inclusiv problema locurilor de parcare.

de Bogdan Dinu

la 11.01.2022 , 20:09

3.000 de lei e suma pe care proprietarii mașinilor mai vechi de 15 ani o primesc pentru a le duce la casat. Ideea autorităților din Sfântu Gheorghe a fost acceptată rapid de localnici. "Noi avem două mașini. Am predat-o acum trei luni de zile și banii i-am luat să îmi repar mașina, să o aduc într-o stare tehnică foarte bună", spune un localnic. "Față de programul Rabla e mult mai acceptabil și nu ne obligă să și cumpărăm mașini noi", mărturiseşte o femeie.

"Am considerat că există foarte mulți cetățeni care ar scăpa de autoturismele vechi dacă ar obține anumite beneficii. Nu vrem să renunțăm nici la spațiile verzi, nici la locurile de joacă pentru a construi parcări", declară Antal Arpad, primar Sfântu Gheorghe.

Program de succes: a redus numărul de rable de pe şosele

Vezi și

Programul a avut un buget de un milion de lei, când a pornit, anul trecut. Pentru că a avut succes şi a redus numărul de rable de pe şosele, acum e cu 50 la sută mai mare. "Proprietarii vehiculelor sunt obligați ca timp de trei ani după primirea banilor să nu cumpere o mașină mai veche de cinci ani. Până în prezent, acest program a avut în Sfântul Gheorghe nu mai puțin de 500 de beneficiari", arată Claudiu Loghin, reporter Observator .

Pe acelaşi subiect

Ministrul Mediului vrea să extindă programul la nivel național

Eficiența programului a ajuns şi la urechile ministrului Mediului, care acum vrea să-l extindă la nivel național. "Există un exemplu care a fost implementat la Sfântul Gheorghe. Am plecat de la acest exemplu, dar nu ne limităm neapărat la sumă", a precizat Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Programul ar urma să fie adoptat de autorităţile locale, cu sprijin de la minister. "Autoritatea locală are libertatea. Noi recomandăm 3000 de lei și vrem să plătim jumătate din valoarea finală", spune Fulop Lorand, președinte AFM. "Persoana fizică se duce la remat, casează mașina, cu hârtia merge la primărie, primăria plătește".

Cum s-ar putea desfăşura programul în Bucureşti

Inclusiv primăriile de sector ar putea lua parte la această inițiativă. "Noi deja ridicăm mașini abandonate și dacă populația dorește cumva să ne semnaleze și noi să ridicăm o astfel de mașină să poată primi și acea compensație financiară. Noi am ridicat deja anul acesta, dacă nu mă înșel, peste 1000 de mașini", Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Mai bine de nouă milioane de mașini sunt înmatriculate în țara noastră. Dintre acestea, cinci milioane sunt mai vechi de 15 ani, iar două milioane depășesc chiar și 20 de ani vechime.

Ca să primească fonduri pentru autostrăzi prin PNRR, autorităţile de la noi s-au angajat că vor scoate din circulaţie până în 2026 cel puţin 250 de mii de maşini. 

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri economice » 3.000 de lei, bani de la stat pentru casarea maşinilor vechi. Un proiect local de succes ar putea fi extins la nivel naţional