Observator » Ştiri economice » Afacerea care atrage tot mai mulți clienți în ultima perioadă. Preţurile încep de la 95 lei/kg

Video Afacerea care atrage tot mai mulți clienți în ultima perioadă. Preţurile încep de la 95 lei/kg

Laura Ilioiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.08.2026, 08:10 | Modificat la 15.08.2026, 08:34

Astăzi e zi de sărbătoare pentru milioane de români care poartă numele Maria, Mariana sau Marian. Se dau flori, se strâng familiile la masă şi, cum o sărbătoare fără ceva dulce parcă nu e sărbătoare până la capăt, cofetăriile au început pregătirile de zile întregi. Cuptoarele au mers aproape fără pauză, cremele s-au tot amestecat, iar torturile au fost decorate cu grijă, pentru ca astăzi fiecare sărbătorit să aibă desertul lui... şi, poate, propria surpriză dulce.

Blaturi, creme şi decoraţiuni. Aşa începe povestea unui tort dăruit într-o astfel de zi de sărbătoare. E nevoie doar de o idee, câteva ingrediente delicioase şi multă răbdare până când desertul arată exact aşa cum şi l-au dorit. Ca rezultatul să fie perfect, pregătirile au început cu câteva zile înainte.

Pregătiri intense în laboratoarele cofetăriilor

În cofetărie se lucrează de dimineaţa până seara pentru ca toate prăjiturile comandate să fie gata la timp. Iar apoi, cutia se deschide, iar reacţia spune mai mult decât orice descriere. "Este surpriză de la mama şi tata. Foarte frumos, roz, culoarea mea preferată".

Articolul continuă după reclamă

Pentru unii, Sfânta Maria este motiv de petrecere în familie, cu generațiile strânse la aceeaşi masă şi evident, cu mai multe torturi de ales."Cele mai comandate torturi sunt cele cu ciocolată şi fructe de pădure sau cu zmeură. Se lucrează puţin mai mult decât în alte perioade", a declarat Raluca Lăpădat, proprietară cofetărie.

Cele mai comandate produse

Cofetarii au avut de ţinut pasul nu doar cu numărul comenzilor, ci şi cu dorinţele celor care vor ca tortul să fie cât mai aproape de personalitatea sărbătoritului.

"La decor s-a preferat să fie vesel şi fresh. Preţurile, de la 95 de lei kg, în funcţie de decor şi compoziţie", spune Mihaela Tomescu.

Printre cele mai comandate torturi au fost şi cele tiramisu sau diplomat.

Pe acelaşi subiect
Laura Ilioiu

Reporter corespondent pentru Gorj la Observator Antena 1. Un an de experienţă în jurnalism de actualitate şi reportaje de teren.

Like