Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Atmosferă de sărbătoare de 7 milioane de lei. Primăria Capitalei nu se uită la bani când vine vorba de luminiţele de Crăciun

Primăria din Constanţa a spart puşculiţa pentru iluminatul festiv de anul acesta. Bugetul, care se ridică la 4 milioane de lei, este al doilea cel mai mare din ţară, după Capitală. În Bucureşti se vor cheltui 7 milioane de lei. 

de Andreea Filip

la 08.11.2023 , 19:46

La malul mării se intră deja în atmosfera de sărbătoare. Zeci de mii de leduri, perdele luminoase, ghirlande strălucitoare şi multe alte elemente decorative trebuie să fie montate până la 1 Decembrie. Municipalitatea nu s-a uitat la bani nici anul acesta. 

Luminiţe de Crăciun în valoare de 4 milioane de lei

Andreea Filip, reporter Observator: Patru milioane de lei va achita administraţia locală pentru iluminatul festiv de sărbători. Aproximativ 800 de mii de euro. Suma este cu 40% mai mare faţă de anul trecut atunci când municipalitatea a achitat 2,9 milioane de lei. 

Vezi și

Bugetul alocat sărbătorilor de iarnă de anul acesta este unul dintre cele mai mari din ţară. Aproape de patru ori mai mare faţă de Cluj-Napoca şi Târgu Jiu. Primăria Constanţa are şi o explicaţie. 

Pe acelaşi subiect

Ionuț Rusu - viceprimar Constanța: Avem la mijloc inflaţia, pe lângă faptul că vor fi luminate într-un mod diferit. De fiecare dată nu am vrut să luăm lucruri care au mai fost folosite.

Constănţenii cred însă că banii puteau fi cheltuiţi altfel. 

Femeie în vârstă: Asta nu e bine, dar ce să facem? Pentru frumuseţe... de la bugetul local, altceva ce să facă? Luminiţe de Crăciun.

Bărbat: Cred că ar trebui făcută mai decentă problema asta cu iluminatul. Nu opulenţă. Nu este cazul să mergem pe calea asta. 

Autorităţile locale au închiriat tot ce înseamnă iluminat festiv anul acesta, însă, pentru a scăpa de bătăile de cap pentru următorii cinci ani, au decis semnarea unui contract cu compania care se ocupă de iluminatul public şi să le revină lor problema luminiţelor de sărbători.  

Iluminatul festiv a fost motiv de scandal în Constanţa, cel puţin în ultimii ani. În 2018, târgul de Crăciun a fost închis cu aproape două săptămâni înainte de sărbătoare din lipsă de fonduri. Iar în 2020 primăria nu a pus deloc luminițe pentru a îndrepta banii spre şcoli şi grădiniţe în contextul pandemiei. Atmosfera de sărbătoare a fost salvată atunci de diferiţi sponsori care au montat lumini prin oraş.

Nici Primăria Capitalei nu face economii când vine vorba de iluminatul festiv 

Şi Bucureştiul a pregătit un buget uriaş pentru iluminatului festiv: 7 milioane de lei. Suma include montarea, demontarea şi închirierea de echiapemnte luminoase: 5.500 în total. 

Roxana Şunică, director servicii publice PMB: Vom avea un iluminat festiv mai bogat în acest an. Vorbim de aproximativ 3 milioane de beculeţe LED în total pe toate aceste echipamente care vor fi amplasate pe bulevardele principale ale Municipiului Bucureşti. 

Luminile se vor aprinde pe 30 noiembrie şi se vor stinge în fiecare noapte la ora 1 pentru a se face economie. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Atmosferă de sărbătoare de 7 milioane de lei. Primăria Capitalei nu se uită la bani când vine vorba de luminiţele de Crăciun