Calcul. Cât te costă, de fapt, să te muți singur în București. Chiria e doar începutul
Tinerii nu au bani nici de maşină, dar nici să se mute singuri. Un studiu arată că aproape jumătate dintre cei care locuiesc cu părinții nu se simt pregătiți să se mute, în principal din cauza banilor. Pentru cei care s-au mutat deja, gestionarea lor este una dintre cele mai mari provocări.
Pentru o garsonieră de până la 400 de euro, ai nevoie inițial de aproximativ 5.000–6.000 de lei. Lunar se adună facturile, mâncarea, transportul, abonamentele și alte cheltuieli. În total, traiul într-o garsonieră din București poate ajunge la 3.500 de lei pe lună, fără cheltuieli neprevăzute.
Recomandarea este să ai economii pentru cel puțin trei luni. Cu 750 de lei puși deoparte lunar, fondul poate fi strâns într-un an. Regula 50/30/20 împarte venitul între nevoi, dorințe și economii. La 5.000 de lei, înseamnă 2.500 de lei pentru nevoi esenţiale, 1.500 pentru dorinţe şi 1.000 de lei pentru economii.
Înainte să pleci, economisește timp de trei luni cât ai plăti pe chirie și utilități. Dacă te descurci fără acei bani, e un semn că ești pregătit.
