Când se plătesc alocaţiile pentru copii în octombrie 2025
Mulți dintre părinții care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 ani, care au reședința legală în România.
Părinţii, tutorii sau chiar şi beneficiarii alocației de stat pentru copii din România pot răsufla ușurați, banii vor intra în conturi pe data de 8 octombrie 2025, respectiv miercuri, conform precedentului stabilit în calendarul stabil al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
În mod obișnuit, data de 8 este considerată ziua pentru virarea sumelor, iar dacă aceasta cade în weekend, plata este amânata pentru a se putea face într-o zi lucrătoare. 8 octombrie este o zi lucrătoare, astfel că nu sunt anticipate întârzieri.
Care sunt modalităţile de plată pentru alocaţie în octombrie 2025
- Pe card bancar – plata este efectuată pe 8 octombrie 2025, cu condiția ca aceasta să fie o zi lucrătoare, așa cum este cazul.
- Prin mandat poștal – livrarea va începe, de regulă, în câteva zile, în funcție de infrastructura Poștei Române și zona de domiciliu a beneficiarului, existând posibilitatea finalizării până la mijlocul lunii.
Schimbare adresă alocaţie copil
Potrivit celor de la Portal Învăţământ, în cazul în care familia se mută şi adresa se schimbă, iar părinţii vor să primească alocaţia prin poştă, aceştia trebuie să meargă la Direcţia muncii, birou sau compartiment "Alocaţii copii" şi să aibă asupra lor o copie după cartea de identitate cu noua adresă.
Schimbare cont alocaţie copil
Părinţii care doresc să schimbe contul în care primesc alocaţia celui mic trebuie să aibă asupra lor un extras din contul respectiv, cu care să meargă la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului". Acolo vor depune o cerere de virare a alocaţiei în contul specificat.
Cât e alocaţia în octombrie 2025
Valoarea alocațiilor rămâne nemodificată în 2025, conform prevederilor legale (OUG 156/2024). Structura actuală a sumelor este următoarea:
- 719 lei/lună pentru copiii de până la 2 ani (sau până la 3 ani pentru cei cu handicap);
- 292 lei/lună pentru copiii între 2 și 18 ani (inclusiv tinerii peste 18 ani învățând în sistem liceal sau profesional);
- 719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârste între 3 și 18 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰